Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constructori amendaţi pentru nereguli la refacerea drumurilor, în urma lucrărilor de canalizare în Oarda, Bărăbanţ şi Partoş

Publicat in Alba24, joi 26 ianuarie 2012 ·

Primăria Alba Iulia va amenda constructorii care asigurat refacerea infrastructurii de drumuri, după lucrări de canalizare în zonele Bărăbanţ, Partoş şi Oarda şi va dispune remedierea neregulilor. Joi, la sediul primăriei a avut loc o întâlnire în acest sens între conducerea oraşului şi şefii APA CTTA.

Potrivit unui comunicat al primăriei, întâlnirea a avut ca temă centrală lucrările realizate în cadrul proiectului de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată la nivelul municipiului Alba Iulia.

Potrivit situaţiei la zi, au fost realizaţi 27 kilometri de reţea de canalizare, din totalul de 44 vizaţi până în luna noiembrie a anului 2012, precum şi mai mult de jumătate dintre cele 2000 de racorduri prevăzute a fi executate până în noiembrie anul trecut.

Au fost însă identificate probleme de suprastructură şi foarte multe incoveniente pentru locuitorii din cartierele Bărăbanţ, Partoş şi Oarda. „Multe dintre străzile pe care s-a introdus canalizarea, chiar dacă neasfaltate, erau într-o stare bună. În Oarda, spre exemplu, unde administraţia locală a introdus în regie proprie apa pe o distanţă de 5,5 km, refacerile au fost realizate corespunzator şi nu au pus niciodată probleme locuitorilor. După intervenţia constructorilor care au efectuat lucrări de canalizare, situaţia s-a schimbat complet”, se arată în comunicat.

Concluzia reprezentanţilor Primăriei Alba Iulia şi a conducerii APA CTTA (beneficiarul finanţării şi administratorul lucrărilor) a fost că refacerea drumurilor afectate de lucrări a fost în multe situaţii greşit abordată de către executanţi, fiind aplicate şi corecţii proiectului tehnic iniţial. Astfel, beneficiarul nu a plătit nicio factură pentru acest serviciu.

Primarul Mircea Hava a dispus măsuri administrative, ce cuprind chiar amendarea constructorilor şi realizarea refacerilor, pentru aducerea drum

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 41 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 46 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°