E o falsă premisă aceea că manifestaţiile recente au început pe Facebook. Paginile de Facebook dedicate evenimentelor au avut fani şi activitate abia la două-trei zile după ce începuse să se discute despre acestea, pe larg şi foarte pe larg, pe toate posturile TV. Fluxul de populaţie s-a alimentat de la sine, mînat de Dumnezeu ştie ce (în nici un caz de haosul din online sau de indicaţiile bătătoare la ochi de pe sticlă). Deşi la TV lucrurile au evoluat în nişte limite (e drept, lejere) ale previzibilului, pe Facebook/Twitter s-au format tabere, s-au rupt ori s-au legat prietenii, s-a vorbit tare şi mult, foarte mult.

Trei atitudini s-au remarcat aici, toate valide şi toate perfect justificat. Aceste trei atitudini au format trei tipuri de (non)combatant online. (În clasificarea de faţă excludem din start orice intenţie politică, persoanele fără activitate, cel puţin, zilnică pe Facebook, Twitter, Google plus. Clasificarea nu ţine neapărat cont de vîrsta subiecţilor, dar, date fiind restricţiile, se axează mai ales pe subiecţi de 20-35 de ani.)

1) Revoluţionarul înflăcărat. Supărat pe sistem, pe jandarmi, pe clasa politică, pe televiziuni, pe toată lumea, în general. Fericit că poate să urle ce-l taie capul, dă share celor mai veninoase editoriale, celor mai violente clipuri ale încleştărilor cu jandarmii, celor mai explicite printscreen-uri, are status-uri impetuoase şi comentarii acide. E primul în piaţă, cînd se adună lumea, şi pleacă ultimul acasă, încă îngrijorat de faptul că n-a fost auzit suficient de clar. De obicei, el e autorul textelor de pancartă de tip „Băsescu = criminalul Mengele“ (?!), „Da-ţi (sic!) foc la Cotroceni“, „PDL, USL, aceiaşi (sic!) mizerie“, precum şi al caricaturilor macabre. Deprins fiind să huiduie, îl scandalizează cam orice discurs. Nu va fi mulţumit de nici o propunere pentru că, de fapt, nu prea ştie ce vrea. Aici int