Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, îngrijorat de stagnarea creditării

Publicat in Adevarul, joi 26 ianuarie 2012 ·

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit ieri, la Palatul Cotroceni, cu Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank, pentru a discuta despre necesitatea dezvoltării capitalului românesc prin stimularea economisirii, în contextul măsurilor impuse de Banca Naţională a Austriei.

Instituţia a emis în noiembrie o serie de instrucţiuni prin care condiţionează avansul creditării la subsidiare de creşterea refinanţărilor locale, în principal prin depozite, dar şi prin emisiuni pe piaţa locală şi fonduri de la instituţii supranaţionale. Mai exact, susbsidiarele care sunt expuse în mod deosebit trebuie să se asigure ca raportul dintre noile împrumuturi şi refinanţarea locală să nu depăşească 110%.

Şeful statului a bătut obrazul băncilor străine

„Preşedintele României a fost informat cu privire la noile reglementări ale Băncii Naţionale a Austriei cu privire la cerinţele de capital şi lichiditate, domnul van Groningen apreciind că impactul acestor reglementări va fi nesemnificativ pentru România", se arată într-un comunicat publicat pe site-ul preşedinţiei.

Imediat după anunţul Băncii Naţionale a Austriei, preşedintele Traian Băsescu a atacat dur băncile străine prezente pe piaţa românească. „Să vii acum şi să spui că nu mai continui finanţarea în România este o lipsă totală de înţelegere a situaţiei. Este o lipsă de fair-play şi vreau să cred că statele venite mai târziu în UE nu vor fi puse să plătească lăcomia băncilor", declara Băsescu.

În cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, şeful statului şi preşedintele Raiffeisen Bank au mai discutat despre nevoia de a îmbunătăţi competitivitatea României. „Şeful statului şi preşedintele Raiffeisen Bank au fost de acord asupra necesităţii continuării dialogului dintre autorităţi şi mediul de afaceri.Domnul van Groningen, care este şi preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini, a arăt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul emoționant al Nadiei Comăneci după moartea antrenorului Bela Karolyi

Libertatea acum 32 minute
Bela Karolyi, antrenorul care a făcut istorie în gimnastica mondială și care a murit, vineri, la vârsta de 82 de ani, a fost cel care a ajutat-o pe Nadia Comăneci să facă performanță. „Zeița de la Montreal” a postat un mesaj emoționant pe Facebook l

Ilie Bolojan către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi: „Să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României”

Libertatea acum 32 minute
Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, nominalizat de trei candidaţi la Preşedinţie drept posibil prim-ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi să găsească o soluţie pentru a „nu fragmenta voturile p

Bărbat atacat de urs, în Argeș. Unde a fost văzut animalul sălbatic

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost atacat de un urs duminică, 17 noiembrie, în comuna Corbeni din judeţul Argeş. Primele date de la faţa locului arată că bărbatul a fost rănit la un picior. Incidentul a avut loc în jurul orei 12:00, în zona Tulburea. „Din primele inf

Ciucă, atac la Ciolacu după scrisoarea despre Simion: Mai că l-a făcut erou

Mediafax acum 38 minute
Nicolae Ciucă a spus că liberalii au „plătit un preţ pentru coaliţia cu PSD”, dar şi l-au asumat într-un „moment greu”. „Dar acest preţ nu trebuie să-l plătească toţi românii dacă ne trezim cu Simion şi Ciolacu în finala prezidenţială. (...) Ciolacu

Miss Universe 2024 vine din Danemarca. Victoria Kjær Theilvig are 21 de ani, este dansatoare şi visează să devină avocată / Cine a reprezentat România - FOTO, VIDEO

News.ro acum 7 ore
Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a fost încoronată Miss Universe 2024, devenind prima daneză din istorie care câştigă concursul. Tânăra de 21 de ani, dansatoare de performanţă, antreprenoare şi avocată aspirantă, a învins mai mult de 120 de alte

Un atac aerian israelian asupra Beirutului l-a ucis pe şeful pentru relaţii cu presa al Hezbollah, spun surse de securitate

News.ro acum o ora
Un atac aerian israelian asupra unei clădiri dintr-un cartier dens populat din Beirut l-a ucis duminică pe şeful pentru relaţii cu presa al Hezbollah, Mohammad Afif, au declarat pentru Reuters două surse de securitate libaneze, deşi nu a existat o c

Joe Biden, primul președinte al SUA care vizitează pădurea tropicală amazoniană. Când are loc evenimentul

Ziare.com acum o ora
Joe Biden va deveni primul președinte al SUA în exercițiu care va vizita duminică, 17 noiembrie, pădurea tropicală amazoniană, în timp ce semnalează pericolele încălzirii globale, adesea respinse de Donald Trump, care va intra la Casa Albă în ianuar

Lupta pentru copiii minori ai lui Silviu Prigoană continuă și după moartea afaceristului. Ce i-a cerut Adriana Bahmuțeanu premierului Ciolacu

Ziare.com acum 3 ore
Adriana Bahmuțeanu a cerut emiterea unei ordonanțe prezidențiale prin care instanța să stabilească faptul că ea este unicul reprezentant al celor doi copii minori, după moartea fostului ei soț, omul de afaceri Silviu Prigoană. Aceasta cere înapoiere

Vremea pe litoral Săptămâna viitoare, vremea se va încălzi, iar ploile revin de miercuri

Ziua Constanta acum 3 ore
Meteorologii anunță că vremea se va încălzi săptămâna viitoare, iar temperaturile maxime ar putea urca până la 17 - 19 grade la jumătatea intervalului. Începând de miercuri posibilitatea de ploi creşte, potrivit Prognozei pentru următoarele şapte zi

Marcel Ciolacu, vizită de lucru la Bruxelles. Se va întâlni cu secretarul general al NATO

Mediafax acum 6 ore
„Întrevederea pe care o voi avea mâine, la Bruxelles, cu noul secretar general al NATO confirmă importanţa pe care Alianţa Nord-Atlantică şi domnul Mark Rutte o acordă României şi rolului său definitoriu în apărarea Flancului Estic. Statutul de memb

Vremea

București
acum

dum.

3°/8°
lun.

3°/10°
mar.

5°/11°
mie.

6°/13°
Iasi
acum

dum.

2°/10°
lun.

2°/10°
mar.

3°/12°
mie.

7°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/8°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-1°/5°
lun.

0°/8°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Timisoara
acum

dum.

-0°/8°
lun.

1°/10°
mar.

4°/14°
mie.

3°/13°