Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poţi să crezi? Steaua lui Tănase, de două ori mai bine cotată decât Steaua lui Rădoi! DEZBATARE: Care e mai bună? Compară şi dă-ne răspunsul

Publicat in Pro Sport, joi 26 ianuarie 2012 · ·

Care e mai bună? Steaua 2006 sau Steaua 2012? Dezbaterea a pornit după o declaraţie a lui Gigi Becali, care crede că actuala echipă e mai tare. ProSport a încercat să răspundă la această întrebare şi a făcut o comparaţie între cele două formaţii, ba chiar între lotul de atunci şi cel de acum.

Ce ne-a ieşit? În primul rând, că actuala echipă a Stelei are o cotă de piaţă mult mai mare decât cea care a ajuns în semifinalele Cupei UEFA: 18,9 milioane de euro faţă de 10,2, adică aproape dublu!

Un alt aspect demn de semnalat este faptul că Steaua 2012 arată bine şi din punct de vedere al rezervelor. Ilie Stan are practic la dispoziţie două echipe tip, are dubluri pe toate posturile, mai puţin la fundaş dreapta şi la mijlocaş dreapta, dar şi aici se pot găsi soluţii.

Am încercat să-i evaluăm pe steliştii de atunci şi de acum şi din punct de vedere al valorii - o încercare subiectivă, bineînţeles - şi concluzia ar fi că echipele din 2006 şi 2012 sunt de valori apropiate (o medie de 2,45 stele faţă de 2,36 în favoarea lui Rădoi şi Compania).

Marele atu al generaţiei 2006 - o spune şi Goian în interviul alăturat - o constituie omogenitatea şi faptul că jucătorii de atunci formau o adevărată familie. Marele atu al generaţiei 2012 - faptul că rezervele sunt destul de apropiate valoric de titulari.

Dezbaterea rămâne însă în picioare. Spuneţi şi voi pe pagina de facebook a ProSport şi pe site-ul nostru, www.prosport.ro, cine e mai bună, Steaua 2006 sau Steaua 2012?

11 titluri aveau în total jucătorii din Steaua 2006, faţă de numai două ale celor din actuala echipă

Noi am fost la un pas să jucăm o finală de cupă europeană, dar totul s-a termiat în ultimile 20 de minute ale meciului cu Middlesbrough. Nici acum nu ştiu ce naiba s-a întâmplat

Petre Marin, fost fundaş Steaua

@N_

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 48 minute
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum o ora
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, judecat pentru tentativă de omor cu maceta. Măsură educativă, nu închisoare

Ziua Constanta acum 49 minute
Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, Robert Florin Nica, a fost judecat de Tribunalul Prahova pentru tentativă la omor, instanța de fond aplicându-i inculpatului o măsură educativă neprivativă de libertate. Fiul fostului lider al clanului Sp

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

AEP a dat amenzi de 1,6 milioane lei și a confiscat peste 19,5 milioane lei de la partide și candidați pentru nereguli în finanțarea campaniilor electorale 2024-2025 / AUR, Călin Georgescu și PNL, în topul sancționaților

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aplicat amenzi în valoare de peste 1,6 milioane de lei şi a confiscat peste 19,5 milioane de lei, în urma controalelor care au vizat finanţarea partidelor şi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

15°/25°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°