Pentru mulţi, orice comparaţie între manifestaţia din Piaţa Universităţii, din aprilie-iunie 1990, cu cea de acum e o insultă adusă idealurilor de atunci. Totuşi, cele două manifestaţii n-au în comun doar locul de desfăşurare. Cel puţin, dacă ne limităm strict a le privi ca fenomene. Încerc deci, cu riscul de a fi acuzat de lipsă de pietate, o comparaţie. Şi atunci, şi acum, cei din Piaţă se delimitau de partide. Atunci exista o simpatie nedisimulată pentru „partidele istorice". Aversiunea de acum, îndreptată (în doze diferite) şi împotriva celor de la guvernare, şi a celor din opoziţie, face, de fapt, principala diferenţă: atunci domina speranţa, acum - dezamăgirea.

Atunci, în afară de Bucureşti, se demonstra în foarte puţine alte oraşe - în celelalte, era un risc serios să afişezi atitudini anti-FSN. Acum sunt manifestaţii în zeci de alte oraşe, uneori cu mai mulţi participanţi decât în Bucureşti.

Atunci, oamenii îşi căutau şi aclamau liderii. Acum sunt extrem de reticenţi faţă de orice ieşire din rând. Între timp, au fost păcăliţi de prea multe ori. Şi atunci, şi acum, se calcula rapor-tul dintre numărul manifestanţilor şi cel al cetăţenilor cu drept de vot. Rezultă mereu cifre nesemnificative. Calculele sunt şi ele nesemnificative.

Atunci, în Piaţă îşi afirmau prezenţa zeci de organizaţii - aş zice că acolo s-au pus bazele societăţii civile. Astăzi, cu mici excepţii, deşi recunosc foarte mulţi ONG-işti printre manifes-tanţi, nici o organizaţie nu-şi afişează sigla în Piaţă. Ce-i drept, multe (ONG-uri, sindicate, partide) îşi declară susţinerea.

Tipologia „golanului" din 1990 era destul de unitară - domina intelectualul. Acum, lumea din piaţă e extrem de amestecată, motiv, pentru mulţi, de a se păstra distanţa. Şi atunci, şi acum, ana-liştii constatau că manifestanţii sunt manipulaţi de forţe obscure. Şi atunci, şi acum, pancartele din P