Joi, 29 decembrie 2011, 23:30, Piaţa Victoriei, după emisiunea Oanei Stănciulescu. "La mulţi ani, pupaţi-o şi pe doamna din partea mea." Se dă jos, se opreşte-n dreptul meu. "Milu, da? Chiar dacă începe cu 7. Mă simt şi eu mai tânăr. Şi hai că nici tu nu mai ai 25." Zâmbesc. "Bine, boieru’, pup-o şi pe Catrinel. Şi te aştept şi la mine-n emisiune. Hai să facem un interviu să moară lumea." Râde. "Ştii că vin. Deşi, după ce-ai făcut cu Mircea Albulescu, e greu, tată, da’ mă bag..."
Miercuri, 25 ianuarie 2012, 13:00, Jurnalul Naţional, şedinţă de sumar. "A scris Mircea Albulescu un supertext pentru noi pe tema protestelor de stradă, pe cine mai invităm?" Linişte apăsătoare. După titan, e greu să propui alt nume. "Vorbesc cu Emil Hossu, a fost foarte bun la miting şi pe mine nu cred că mă refuză", mă trezesc glăsuind. "Sună-l tu şi, la nevoie, du-te până la el", zice Marius Tucă, "hai să n-o facem prin intermediari". Îi promit...
Miercuri, 25 ianuarie 2012, 15:18, înainte să plec la Sandra Stoicescu-n emisiune. "Boieru’, te pup, Victor sunt. Fac şi eu o rugăminte la tine. Vreau, pentru Jurnalul, un text de opinie despre ce-i zilele astea-n ţară. De fapt, două, dacă tot sunt ţigan. Şi să vii vineri la Vorbe grele. Tot pe tema asta, dacă te-ai autodemascat la mitingul USL." Râde cu poftă. "Scriu, boieru’, dar am o rugăminte mare la tine: amână-mă o zi, am treabă multă la teatru azi. Mâine, cel mai târziu la două îl ai pe mail. Nu-s eu înnebunit cu Internetul, dar ţi-l trimite Catrinel pe mail. Da’ mă suni tu pe la doişpe, să nu uităm să ţi-l trimitem, că-l scriu la noapte, după ce vin de la teatru. Şi, da, vin şi vineri la tine. Vorbesc eu cu Jeni." Plec mulţumit către Sandra...
Miercuri, 25 ianuarie 2012, 18:30, holul Antenei 3. Ne uităm la discursul lui Traian Băsescu. Intră Mircea Diaconu, uşor ghiduş. Îşi scoate tacticos geaca şi fularu