● Mă întorc seara tîrziu acasă, după încă o zi lungă la birou, prin Gara de Nord. Într-un colţ al gării, un televizor dat foarte tare, pe Realitatea TV, care transmite direct din Piaţa Universităţii, cu intervenţii ale demonstranţilor. Oameni strînşi la mese se uită cu interes. Gara e aproape pustie, colţul cu televizorul – plin de oameni. Beau vin fiert ieftin şi discută. Ceferişti, călători, poliţişti, aurolaci beau vin, fumează ilegal scrumînd în cutii de bere tăiate la jumătate şi discută politică. Îmi iau un vin, e cu adevărat oribil. Stau în picioare – „la varice“ se zicea pe vremuri –, la o masă cu un poliţist şi un homeless. Discutăm politică. Gata, s-a terminat cu ăştia, zice poliţistul. Îhî, confirmă celălalt şi îmi cere o ţigară. Tatulici dezbate cu invitaţii situaţia din ţară. Se dă legătura în piaţă – demisia, demisia strigă omul străzii de lîngă mine, parcă trezit din somn. Taci, bă, să auzim, i se spune de la masa vecină. Aşa frenezie politică nu am văzut de mult, ăsta e cel mai bun lucru din aceste zile: politica s-a întors la popor. Poate că nu ne place ce zice poporul, poate înjură prea mult, dar politica s-a întors. Plec cu regret, omul străzii se uită cu jind la vinul meu, paharul doar pe jumătate băut. I-l donez. Parcă ne leagă ceva acum – politica. A doua zi, tot seara, acelaşi traseu. Mă gîndesc, în autobuz, că ar mai merge un vin. Ajuns la colţ, dezamăgire: locul e gol, absolut nimeni, televizorul este dat pe un canal de muzică. Cineva de la magazinul cu vin e idiot. Mi se pare un rateu crunt al sistemului capitalist, piaţa liberă a eşuat, locul e gol.
DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai are răbdare cu noi. Dar cui îi pasă?● Nu înţeleg de unde atîta şoc legat de proteste. Nişte o