Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săftoiu: Nu revin asupra demisiei din Parlament, e un gest de onoare!

Publicat in rfi, joi 26 ianuarie 2012 ·

Adriana Săftoiu confirmă la RFI că şi-a dat demisia din Parlament. Deputatul PNL precizează că mai rămâne să se facă anunţul în plenul Camerei Deputaţilor. Ea spune că nu are ce să negocieze în privinţa demisiei, pentru că e un gest de "minimă demnitate şi onoare".

Adriana Săftoiu povesteşte cum a ajuns să-şi dea demisia din Parlament: "Luni seara a avut loc o şedinţă la grupurile reunite liberale. Acolo s-a pus problema modului în care Opoziţia se va manifesta după 1 februarie, lucrurile nu pot rămâne aşa cum sunt, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Au existat două variante: grevă parlamentară sau demisie. Marea majoritate a optat pentru demisie. Au fost oameni care i-au prezentat demisia preşedintelui Antonescu. Mai departe, fiecare va lua ce decizie va considera".

Adriana Săftoiu declară că nu va negocia nimic în privinţa demisiei. "Demisia e un act individual şi nu cred că putem vorbi de demisii colective. Eu cel puţin consider că odată ce faci un gest de genul acesta, nu există o negociere din punctul acesta de vedere. Când mi-am depus acea demisie, am fost absolut convinsă că e singurul lucru pe care-l putem face, ca să ajungem la alegeri anticipate, care este singura variantă pentru a ieşi din actuala criză politică şi socială mult mai gravă decât criza economică. În egală măsură, sunt de acord cu orice opinie care spune că o demisie a unui parlamentar nu schimbă situaţia şi nu va duce la alegeri anticipate. Numai că demisia e un act individual, de minimă demnitate şi onoare şi când ai spus că o faci, nu te retragi zicând "ştiţi, aşa mi-a spus partidul". Atunci, să mă ierte Dumnezeu, ce pot să mai spun când noi zicem că Roberta Anastase sau cutare din PDL răspund la comanda politică?", continuă deputatul PNL.

Adriana Săftoiu precizează că mai rămâne ca demisia ei să fie anunţată în plen: "Sunt câţiva paşi procedurali obligatorii care

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 45 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 2 ore
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°