Zicea cineva, cu multa minte, ca nu de Traian Basescu se cutremura, ci de vesnicia lui. Adica presedintele este cel mai nasol produs politic posibil? Nu, raspunde omul. Dar din punct de vedere al moralei crestine, ceea ce reprezinta el este ilegal: un om care-i pune pe altii la zid, desi nu este fara pata.

Ok, dar suntem pe o scena pamanteana, unde toti sunt actori cu functiune la alegere, sanitara sau contemplativa, iar in categoria reusitei in fata publicului, Traian Basescu este un produs de top. Sa nu mai pronunt niciodata termenul "actor" in relatie cu politicienii, imi spune omul, deoarece tocmai a murit Mirea. Sau Felix.

Teribila succesiunea evenimentelor! Un presedinte liber care spune ca ara ogorul patriei si-l insamanteaza cu viitor luminos, desi la multi le tremura inima de nervi, oboseala, lipsa de speranta, si un actor caruia pasarea din piept i-a spus ca pe scena nu poti decat sa mori, ca sa fii liber. Ce nu se potriveste?

Nu se potriveste cererea cu oferta. Romanii iubesc, dar au sentimentul ca irosesc, ca viata li se scurge printre zilele mereu aceleasi. Traian Basescu iubeste si el, dar are sentimentul ca poarta viata tuturor pe umeri, iar zilele sunt mereu altele. Emil Hossu iubeste simplu, fara efecte speciale. Lui, zilele i-au fost aceleasi prin faptul ca erau altele.

A murit pe scena! A luat vesnicia cu el, dar aici, pe pamantul tot mai lacom, a ramas alta, in numele careia glasuieste presedintele. Asta nu moare niciodata pe scena, si cum ar putea sa o faca, de vreme ce nu traieste cu destula intensitate? Nimeni nu-si varsa matele de greata de a intrupa nimicnicia, deoarece asta e doar o definitie, un personaj dintr-un film de-al lui Emil Hossu. Nimeni nu-si livreaza sufletul natiunii, deoarece nu merita. Sa mori ranit din dragoste de viata? Pentru ce? Pentru gloata?

Insa gloata sunt ei,