Managerul public al municipiului Slatina, Minel Prina, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, faptul că municipalitatea a finalizat unul din proiectele sensibile dorite a fi implementate în oraş, respectiv introducerea unui sistem video de supraveghere prin camere video performante.
Demarat la 27 octombrie 2010, în urma semnării de către primarul Darius Vâlcov a contractului de finanţare, proiectul numit Sistem de supraveghere video în Centrul Istoric şi în zonele principale de interes public şi social a avut o valoare totală de 1,7 milioane de lei. Banii au provenit în majoritate din fonduri europene nerambursabile, primăria având o contribuţie de 20.105 lei.
Proiectul este parte integrantă a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Slatina, care include în total 13 proiecte de reabilitare a infrastructurii urbane degradante - dar nu numai, şi are o valoare totală de 132,2 milioane de lei. Acesta a constat în amplasarea a 17 camere video cu capabilităţi care au atras atenţia IPJ sau SRI. „Datorită modului de amplasare şi acţiune a camerelor, cu un unghi de acoperire de 360º, zona acoperită de acest sistem video cuprinde, pe lângă străzile în cauză - Mihai Eminescu, Lipscani, Fraţii Buzeşti, Dinu Lipatti, Mihail Kogălniceanu şi Speranţei, şi pe cele adiacente. Ni s-a cerut deja colaborarea de către Poliţia municipiului Slatina, Poliţia Locală Slatina, Poliţia Transporturi Feroviare şi chiar SRI datorită performanţelor camerelor. Acest sistem va contribui la creşterea gradului de siguranţă al slătinenilor şi numai”, a afirmat Prina. Cele 17 camere video se alătură altor 150 de camere video deja existente în oraş care au fost amplasate în ultimii doi ani pe raza întregului oraş.