Monografia lui Ion Taloş Cununia fraţilor şi Nunta Soarelui. Incestul zădărnicit în folclorul românesc şi universal. Studiu monografic şi corpus de texte (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, 960 p.) este, probabil, una dintre puţinele cărţi interesînd cultura arhaică, de factură orală, a românilor care s-a publicat în deceniile de după 1989 şi care promite, prin anvergura ei, să aibă un impact remarcabil în timp. Ea aduce o împrospătare substanţială a discursului folcloristicii de la noi, scoasă acum din exaltarea de sine însăşi produsă în condiţiile unei izolări culturale, şi restaurează un comparatism de largă rezonanţă, pentru care un reper crucial rămîne, de pildă, Petru Caraman.

Dintr-un anume unghi, volumul aspiră la recuperarea folclorului nostru baladesc – printr-un studiu de caz – din perspectiva reintegrării sale în orizontul culturii europene dinainte de modernitate, într-un spirit care aminteşte de Mircea Eliade cel din De la Zalmoxis la Genghis-Han, însă fără extravaganţele (uneori prea cutezătoare) ale acestuia. Studierea asiduă a temei incestului fratern dintre Soare şi Lună, cu cosmicizarea pe care o presupune această tratare a tabuului sexual referitor la rudenia orizontală de gradul I, îl determină pe autor să noteze că „Existenţa în cele două versiuni româneşti a unor motive şi imagini pe care le-am găsit şi în alte opere folclorice din Europa sau de aiurea sugerează aceleaşi preocupări literare, filozofice, etice la români ca şi la alte neamuri, preocupări din care a rezultat o operă fermecătoare“ (p. 370). Observaţia scoate din insularitate balada analizată şi atrage atenţia asupra unui fenomen mai larg, asupra căruia puţini savanţi români au cutezat să se pronunţe fără inhibiţii: anume că, într-un fel sau altul, cultura noastră veche a făcut parte din marile circuite culturale europene fără „exotizări“, abateri, inso