De foarte multe ori Dan C.Mihăilescu a vorbit în interviurile sale din ultimul deceniu despre emisiunea cu care a ajuns să se identifice. A lansat inlcusiv câteva formule memorabile. De pildă, prin 2007, spunea: "De la Nicolae Manolescu, inauguratorul (nu uitaţi emisiunea Profesiunea mea, cultura , unde şi eu am fost dezvirginat televizistic în 1999), până la Eugen Negrici, Alex Ştefănescu, Marius Chivu, Ioan T. Morar, Daniel Cristea-Enache, Mircea Vasilescu, Gabriel Dimisianu, Florin Iaru, ca să nu mai spun de Horia-Roman Patapievici, - cine, dintre scriitori, nu şi-ar dori talentul cât mai vizibil ? Unii din egocentrism, alţii din altruism. Din dorinţa de a-şi transmite harul şi de a face cât mai mult bine ideilor şi cărţilor, ori din megalomanie şi sete de putere. În ce mă priveşte, nu doar Dumnezeu, ci şi o sumedenie de oameni îmi sunt martori că luni de-a rândul n-am conceput - ba, încă, m-am opus vehement trecerii pe ecran la 47 de ani (!) şi asta nu doar din pricina bâlbâielii." În numărul trecut al Ziarului de duminică şi în cel de faţă, Dan C. Mihăilescu povesteşte întreaga aventură a Omului care aduce cartea.
- Sunt convins că multă lume ar vrea să ştie cum te pregăteşti, ce se află în spatele nonşalanţei care apare pe ecran.
- Am tot vorbit în interviuri despre ierarhia criteriilor - 1) educativ, 2) instructiv/ informativ 3)distractiv - despre lupta cu preferinţele proprii, eu fiind un crâncen adept al nonficţiunii (memorialistică, interbelic, politologie, corespondenţă, documentaristică, istorie literară) şi deloc ahotnic de ficţiune (adică tocmai de ceea ce mi se cere cel mai abitir ! ). Am vorbit şi despre (pseudo)performanţa de a citi zilnic o carte, multe fiind recitiri, alte cărţi presupunând numai răsfoirea, odată ce deţii tradiţia şi back ground-ul chestiunii. E clar că dintr-o carte de istorie alegi numai paginile pe post
