Cele trei spitale deschise în 2011 de MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private după cifra de afaceri, ar putea aduce venituri de 41,5 mil. lei (aproape 10 mil. euro) în conturile companiei anul acesta. Cele trei unităţi deschise sunt spitalul de pediatrie, cel de ortopedie şi cel de la Braşov. Cele mai mari încasări sunt aşteptate de la spitalul de pediatrie, 21 mil. lei (5 mil. euro), nivel dublu comparativ cu anul 2011. În aceste rezultate sunt incluse spitalul, clinica şi laboratorul, potrivit datelor companiei. Totodată, pentru spitalul din Braşov, operatorul şi-a bugetat 13 mil. lei (3,1 mil. euro) în 2012, comparativ cu 2 mil. lei (0,5 mil. euro) anul trecut. Cel mai nou spital, cel de ortopedie, va aduce un rulaj de 7,5 mil. lei (1,8 mil. euro) anul acesta. Cu aceste deschideri, MedLife, companie controlată de familia Marcu, a ajuns la 6 spitale cu 545 de paturi. Din acţionariatul companiei mai fac parte IFC şi SGAM (în prezent Amudi). Piaţa serviciilor medicale private se ridică la aproape jumătate de miliard de euro.
Cele trei spitale deschise în 2011 de MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private după cifra de afaceri, ar putea aduce venituri de 41,5 mil. lei (aproape 10 mil. euro) în conturile companiei anul acesta. Cele trei unităţi deschise sunt spitalul de pediatrie, cel de ortopedie şi cel de la Braşov. Cele mai mari încasări sunt aşteptate de la spitalul de pediatrie, 21 mil. lei (5 mil. euro), nivel dublu comparativ cu anul 2011. În aceste rezultate sunt incluse spitalul, clinica şi laboratorul, potrivit datelor companiei. Totodată, pentru spitalul din Braşov, operatorul şi-a bugetat 13 mil. lei (3,1 mil. euro) în 2012, comparativ cu 2 mil. lei (0,5 mil. euro) anul trecut. Cel mai nou spital, cel de ortopedie, va aduce un rulaj de 7,5 mil. lei (1,8 mil. euro) anul acesta. Cu aceste deschideri,