Trăim cu iluzia că întâmplările culturale grandioase au loc doar în Bucureşti şi, hai, în cele trei-patru oraşe mai acătării... Fals, complet fals. Evenimente culturale decisive, capabile să-şi lase amprenta măreţiei asupra oamenilor, se petrec unde nici nu te aştepţi.
De pildă, la Buzău. Anunţat cu surle şi trâmbiţe încă din 13 ianuarie a.c., de publicaţia „Opinia”, un eveniment de răsunet s-a derulat pe data de 15, la Casa de Cultură a Sindicatelor (ah, ce frumos sună această denumire: Casa de Cultură a Sindicatelor... Administratoare ale biletelor la băi pentru tămăduirea reumatismelor, responsabile cu distribuirea echitabilă a darurilor de Crăciun, cu mobilizările la mitinguri şi cu protestele, tot ele, sindicatele, duc greul societăţii româneşti... Iată că nici cultura nu mai înseamnă nimic fără ele...). Titlul-şoc – „Eminescu, între poetul naţional şi «scheletul de care trebuie să ne descotorosim»” – îşi propunea, fireşte, să atragă miile de buzoieni însetaţi de cultură.
Şi nu numai de cultură: deschiderea largă, populară, democratică a simpozionului îi avea în vedere pe toţi „oamenii de bine”, pe cei pentru care cultura naţională e o chestiune de viaţă şi de moarte. Altminteri, n-ar fi beneficiat de reclama gratuită a presei locale. Vigilenţi, responsabili, organizatorii anunţă ritos intenţiile simpozionului „Eminescu – de la lectură la statuie”: „La împlinirea a 162 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, scriitorii buzoieni organizează o manifestare în cadrul căreia va fi adus în discuţie modul în care poetul naţional este perceput după Revoluţie. Ideea acestui eveniment pleacă de la textele denigratoare şi încercările de a-l prezenta pe Eminescu ca pe un «poet expirat».”
Nu poţi să nu tresari în faţa unui asemenea „trailer” plin de obidă: aşadar, n-ar fi vorba tocmai de Eminescu şi de creaţia sa, ci de felul în care duşmanii s
