„Nu cred, ştiu doar că în unele localităţi s-au mai domolit oamenii. I-a păcălit din nou pe unii dintre ei. La Târgu-Jiu au mai încetat cu protestele, asta am observat. În ţară e cam haos. Oamenii nu ştiu ce să mai facă, pentru ca lucrurile să se îndrepte” anonim
„Da de unde, mi s-a părut că Băsescu iar ne-a luat de proşti. A făcut el ce-a făcut, a stat el şi s-a gândit cum să îi mai fraierească pe oameni şi a ieşit şi şi-a spus ofurile şi s-a arătat îndurerat de suferinţa oamenilor, de viaţa oamenilor care nu mai contenesc cu protestele. Acesta este conducătorul zilelor noastre, prea multe probleme, prea multă durere şi prea multă indiferenţă, arătată faţă de poporul acesta care la greu a fost unit” Radu
„Toată lumea vorbeşte de discursul ţinut de preşedinte. Mi s-a părut că i-a fost frică, mi s-a părut că liderul nostru a dat înapoi, nu ştiu dacă lumea va pleca din stradă, prea multă înverşunare, însă, sper ca spiritele în ţara asta să se calmeze, odată pentru totdeauna. Nu vreau să ţin partea nimănui” Alin
„Nu sunt nici pro şi nici contra Băsescu, dar oamenii care comentează cred că cel mai bine ar trebui să vină cu argumente şi soluţii pentru ca ţara asta să iasă din criză. Strigăm cât ne ţin plămânii « Jos Băsescu », dar ne gândim pe cine vrem acolo sus?” cetăţean.
„Nu cred, ştiu doar că în unele localităţi s-au mai domolit oamenii. I-a păcălit din nou pe unii dintre ei. La Târgu-Jiu au mai încetat cu protestele, asta am observat. În ţară e cam haos. Oamenii nu ştiu ce să mai facă, pentru ca lucrurile să se îndrepte” anonim
„Da de unde, mi s-a părut că Băsescu iar ne-a luat de proşti. A făcut el ce-a făcut, a stat el şi s-a gândit cum să îi mai fraierească pe oameni şi a ieşit şi şi-a spus ofurile şi s-a arătat îndurerat de suferinţa oamenilor, de viaţa oamenilor care nu mai contenesc cu protestele. Acesta este conducătorul zilelor