Am aşteptat, chiar şi de la mii de kilometri de ţară, „intervenţia cu poporul” anunţată de preşedintele României, Traian Băsescu. Am rămas până dincolo de miezul nopţii să urmăresc pe internet anunţata şi aşteptata întâlnire cu masele aflate în stradă de fix 13 zile la momentul „intervenţiei”. Numai că, personal, nu l-am văzut la microfoane pe Traian Băsescu, preşedintele României, ci numai pe Traian Băsescu, vorbitorul, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României.
Dincolo de discursul sec, lipsit de convingere, de idei, am sesizat cum preşedintele Traian Băsescu fenta realitatea, eluda gravele acuzaţii aduse public, inventând judecăţi de valoare desprinse din universul izolat al palatului prezidenţial. Am văzut cum Traian Băsescu vorbea despre sine impersonal, ca şi cum până şi lui a ajuns să-i fie jenă să se alăture propriei persoane. Întregul discurs a fost presărat de formule distante, de analist, de genul: „s-a creat o ruptură între preşedinte şi parte din naţiune”, „s-a creat impresia falsă că preşedintele”, „acea parte a populaţiei care şi-a pierdut încrederea în preşedinte”, „vreau să ştiţi punctul de vedere al preşedintelui României”, „nu vreau să spuneţi că preşedintele şi-a prezentat”, „aproape s-a creat o imagine propagată continuu că DNA-ul este instrumentul preşedintelui”, „când fac astfel de afirmaţii, vorbesc despre preşedintele României”, „sunt opiniile preşedintelui României despre ce este de făcut”, „nu aşa se comportă un preşedinte”...
Prin urmare, Traian Băsescu a vorbit în permanenţă despre un preşedinte al României, nicidecum despre sine, încercând să falsifice încă o dată realitatea în care trăim, încercând să convingă, fără succes, că realitatea preşedintelului este singura corectă.
Vorbitorul Traian Băsescu a folosit de 11 de ori pronumele personal „eu” în contextul în care „eu ştiu”, „eu am câştigat”, „eu vre
