Mesajul a fost trimis. Multumesc!

H&M a încasat de peste 37 milioane euro în primele 8 luni de prezenţă în România

Publicat in Curierul, vineri 27 ianuarie 2012 ·

Retailerul a realizat vânzări de 15,6 mil. euro doar în intervalul septembrie-noiembrie

Compania a intrat pe piaţa românească în luna martie a anului trecut

Retailerul suedez Hennes & Mauritz (H&M) a avut în România vânzări de aproximativ 331 milioane de coroane suedeze, respectiv 37,3 milioane de euro, inclusiv TVA, de la intrarea pe piaţă, în martie 2011, până în luna noiembrie, când se încheie anul fiscal al companiei. Aceste rezultate au fost înregistrate în condiţiile în care la sfârşitul lunii noiembrie, compania suedeză avea o reţea de 11 magazine la nivel naţional.

În intervalul septembrie-noiembrie, ultimul trimestru al anului fiscal, vânzările din România au totalizat 138 milioane de coroane, însemnând aproximativ 15,6 milioane de euro, potrivit raportului financiar al companiei, citat de Mediafax. H&M, al doilea mare retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial, obţine cea mai mare parte a veniturilor în Europa.

La nivel de grup vânzările au urcat la 14,6 miliarde de euro

Vânzările la nivel de companie au urcat de la 127 miliarde de coroane în anul fiscal anterior la 129 miliarde de coroane, respectiv 14,6 miliarde de euro. În acelaşi timp, profitul net a scăzut, însă, cu 15,5%, de la 18,7 miliarde de coroane la 15,8 miliarde de coroane (1,8 miliarde de euro), din cauza costurilor mai mari pentru bunurile comercializate şi a avansului cheltuielilor operaţionale.

În ultimul trimestru, vânzările au urcat de la 34,8 miliarde de coroane la 36,2 miliarde de coroane (4,1 miliarde de euro), iar profitul a coborât uşor, de la 5,5 miliarde de coroane la 5,36 miliarde de coroane (605 milioane de euro).

Perspectivele nesigure ale economiei globale afectează cererea de consum, iar iarna neobişnuit de călduroasă este responsabilă de creşterea stocurilor, a anunţat compania, citată de Reuters. În timp ce principal

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Congres extraordinar PNL Ilie Bolojan candidează la șefia partidului. Președintele Nicușor Dan, prezent la eveniment

Ziua Constanta acum 23 minute
La eveniment participă și președintele României, Nicușor Dan, precum și reprezentanți ai unor formațiuni politice. Congresul extraordinar al PNL pentru alegerea noii conduceri a partidului a început, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în prezența a

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 12 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Venus Williams revine pe teren, la 45 de ani. Unde va juca legendara sportivă din SUA

Adevarul acum 34 minute
Venus Williams, câștigătoare a șapte titluri de Grand Slam la simplu, revine pe terenul de tenis după mai bine de un an. Ea va disputa primul său turneu în circuitul WTA în acest sezon la Mubadala Citi DC Open, găzduit de Washington.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°