Vasilica si mama lui
Ma numesc Andrusca Zoita si sunt cadru didactic pensionar. Am 60 de ani, si de la iesirea la pensie am venit sa locuiesc in casa parintilor mei, in comuna Bogdanesti, judetul Bacau. Locuinta este situata la strada, astfel ca in fiecare dimineata privesc cu melancolie elevii care trec la scoala, si cu aceeasi placere ii urmaresc si la pranz, cand se intorc de la ore, amintindu-mi de anii cand eram "de-a lor". Cu timpul, am observat cum, in fiecare dimineata, o femeie tanara cam de 30 de ani isi duce spre scoala copilul, un baietel infirm cu carucior. Vazand-o zilnic, m-am hotarat sa-i vorbesc, ca sa-i aflu povestea. Pe copil il cheama Dascalu Petru Vasile, este elev la Bacau, in clasa a VI-a. Are diagnosticul: distrofie musculara progresiva X-recesiva, in stadiu de imobilizare. Vasilica este un copil vesel si nu suporta sa fie compatimit. Nu baga in seama rautatile celor ce-l privesc batjocoritor. Este optimist si foarte prietenos cu colegii si cu cei din jur. Desi ar putea sa fie scolarizat la domiciliu, potrivit dreptului ce i-l da handicapul (handicap grav cu asistent personal), el prefera sa mearga in mijlocul colegilor. Pentru aceasta, mama sa, Anisoara, il pregateste in fiecare dimineata si, indiferent daca e ploaie, vant sau ger, isi duce copilul cu caruciorul la scoala.
Inainte de a avea carucior, Vasilica era dus si adus de la scoala cu o caruta, pe care mama Anisoara o mana destul de dibaci. Privind-o, de atata timp, din curtea mea, pe mama lui Vasilica, o consider cea mai devotata mama din lume. Se lupta cu toate vitregiile vietii: boala copilului, greutatile gospodariei, lipsurile materiale de zi cu zi. Venitul banesc al familiei este asigurat doar de salariul modest al sotului ei, Dascalu P. Romeo (40 ani), care lucreaza ca paznic la Spitalul municipal din Onesti. Intretine o familie de 4 persoane. (Vasilica mai are o
