Cei care l-au urmărit pe Traian Băsescu în cele două apariţii publice ale sale, de marţi şi miercuri, au putut vedea două personaje: marţi – un mr. Hyde, scrâşnind din dinţi şi arătând cu degetul spre “agenturile” ale căror reprezentanţi sunt Iliescu, Ponta, Antonescu şi… Voronin, anunţând chiar, în final, că va pune lucrurile definitiv la punct în cursul “intervenţiei” sale cu “românii”, de a doua zi; miercuri – un Dr. Jeckyll, politicos, sfătos, plin de înţelegere şi adânc preocupat de binele public – unicul său obiectiv şi de împlinirea angajamentelor asumate. Dispăruse uitătura chiorâşă, dispăruseră aluziile transparente, totul era frumos şi curat, aproape ca-ntr-o Românie deja reformată.
Nu puţini se vor fi întrebat, pe bună dreptate, care este Traian Băsescu cel adevărat? Cel rău şi pus mereu pe harţă, cu oricine, sau cel bun şi blând, cuvinciios şi plin de compasiune?
Indiferent care ar fi, un lucru a reieşit limpede din cele două înfăţişări: Train Băsescu a pierdut contactul cu realitatea. După două săptămâni de proteste şi contestări vehemente, singura concluzie pe care el o trage – ca şi Ceauşescu – e că toul e o manipulare, opera unor răuvoitori care nu văd cu ochi buni succesele înregistrate de guvernarea sa. La festivitatea de investire a lui Diaconescu, am avut chiar, la un moment dat, sentimentul că-l văd pe Ceauşescu, înconjurat de membrii CPEX, numai că aceştia aveau, în mod straniu, chipurile lui Boc, Oprea, Onţanu, Baconschi şi alţii.
A doua zi am avut chiar impresia că se pregăteşte pentru al treilea mandat – atât de complet şi de ritos a fost discursul său din care n-a lipsit practic nici o idee.
În intervenţia sa, preşedintele a ţinut morţiş să desfiinţeze câteva dintre etichetele pe care consideră că le-a primit pe nedrept. “Sunt eu un dictator?” – a întrebat preşedintele, mirându-se şi el ce fel de dictator e ăla pe ca