Negăsind pentru rubrica de faţă un titlu mai bun, i-am spus Lecturi libere, reluând titlul unei cărţi mai vechi a subsemnatului. Am convenit însă cu Nicolae Manolescu să scriu, în cadrul prevăzut, şi alte lucruri decât numai despre lecturi, măcar din când în când. Scrie ce vrei, mi-a spus, cu largheţe, directorul „României literare”, amintiri, cronici, impresii de ieri sau de azi.

Profit acum de acel îndemn pentru a publica fragmente dintr-o scrisoare pe care i-am adresat-o acum mulţi ani lui Iosif Titel, tatăl lui Sorin Titel, într-o împrejurare specială. După moartea lui Sorin, întâmplată la începutul anului 1985, tatăl său a avut ideea să-i dedice fiului o carte, ceea ce a şi făcut, cartea apărând mai târziu, în 1991, cu o prefaţă de Eugen Simion. Înainte de a trimite la tipar manuscrisul, Iosif Titel mi l-a dat să-l citesc, cum a făcut probabil şi cu alţi vechi prieteni şi foşti colegi ai fiului său, să-şi spună părerea şi să vină cu eventuale sugestii de completare. Este ceea ce am şi urmărit prin scrisoarea mea care, azi, s-ar putea să-i intereseze şi pe alţii prin unele aspecte. De aceea o şi public.

Iubite domnule Titel,

Am citit cu mare interes manuscrisul pe care mi l-aţi încredinţat, cu mare interes şi cu la fel de mare emoţie. Multe din evenimentele vieţii neuitatului nostru Sorin, şi fericite, şi nefericite, pe care dumneavoastră le evocaţi în carte, m-au implicat: ca vechi prieten al său, ca fost coleg de studenţie şi coleg de redacţie la România literară, ca urmăritor atent al evoluţiei lui literare, al cărţilor lui despre care, aproape despre toate, am scris la vremea apariţiei. Am căutat totuşi să-mi impun, citindu-vă, o privire detaşată, pe cât mi-a fost cu putinţă, spre a putea observa eventuale neajunsuri sau inadvertenţe.

Am remarcat tonalitatea în genere sobră, stăpânită, cu unele accente afective omeneşt