Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) susţine că a plătit doar 254,5 milioane euro pentru întreţinerea drumurilor pe timp de vară şi iarnă, dintr-un total de un miliard euro pentru contractele încheiate pe patru ani, începând cu 2008, informează Mediafax.
"În 2008 am încheiat acordul-cadru cu mai multe firme pentru întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă şi de vară. Până la sfârşitul lui 2010 am cheltuit 235 milioane euro, apoi s-au mai alocat 94 milioane euro, din care am cheltuit până la 31 decembrie 2011 doar 19,5 milioane euro", a declarat vineri directorul de întreţinere al CNADNR, Cristian Andrei.
CNADNR a prelungit contractele încheiate în 2008 până la 31 martie.
La DRDP Cluj valoarea totală a contractelor încheiate în 2008 a fost de 374 milioane lei şi au fost împărţite de cinci consorţii din care fac parte firme ca Spedition UMB, Tehnostrade, Han Grup, Ritorsa Trans, Loial Impex şi Euroconstruct Trading '98, precum şi de o firmă - Diferit SRL.
La DRDP Bucureşti valoarea contractelor însumează 996,85 de milioane de lei, fără TVA, şi au fost execuate de şase firme, respectiv Argecom, Delta ACM 93, Euroconstruct, Romstrade, Tel Drum şi PA&CO.
Direcţia de drumuri Braşov a avut contracte de 814,12 milioane lei, fără TVA, cu firma Comtram şi alte trei consorţii - Vectra Service/Consal, Spedition UMB/Tehnostrade şi Valdek Impex/Vectra Service/International Spafva.
Pentru direcţia Craiova valoarea totală a contractelor a fost de 500 milioane lei şi au fost câştigate de patru consorţii din care fac parte firme precum Romprest, Colas Drumuri, Prima Guard Security Fire, Delta ACM 93, Gecor, Straco Grup şi Argecom.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) susţine că a plătit doar 254,5 milioane euro pentru întreţinerea drumurilor pe timp de vară şi iarnă, dint