Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat faptul că viceprimarul municipiului Curtea de Argeş, Costinel Vasilescu, a încălcat legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât acesta deţine pe lângă funcţia publică şi pe cea de administrator în două societăţi comerciale, informează Mediafax.
În urma evaluărilor demarate la 15 februarie 2011, s-au constatat următoarele: Costinel Vasilescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008-8 iulie 2009, respectiv 19 iunie 2008 - până în prezent, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar al municipiului Curtea de Argeş, Judeţul Argeş, cât şi funcţia de administrator în cadrul SC UNO IMPEX SRL, respectiv SC AUTO SERV QUALITY 2006 SRL, încălcând, astfel, dispoziţiile Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precizează ANI, într-un comunicat.
În 19 iunie 2008, Costinel Vasilescu a fost validat mandatul ca viceprimar al municipiului Curtea de Argeş.
În perioada 20 iulie 1992 - 8 iulie 2009, Costinel Vasilescu a deţinut funcţia de administrator în cadrul SC UNO IMPEX SRL.
De asemenea, începând cu data de 22 septembrie 2006, până în prezent, Costinel Vasilescu exercită funcţia de administrator, respectiv asociat în cadrul SC AUTO SERV QUALITY 2006 SRL, mai spune ANI.
Potrivit legii, "funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credi