Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, ieri, la Cotroceni, noului director executiv în cadrul FMI, Menno Snel, că problemele sociale nu au fost generate de FMI, acestea fiind responsabilitatea guvernanţilor români, el subliniind că Fondul nu a impus niciodată nimic, chiar a propus uneori alte soluţii, citează Mediafax. "Ne asumăm politicile. Nu am spus niciodată că FMI este parte a acestora, pentru că în termeni reali FMI a fost partenerul nostru şi nu a impus nimic. Trebuie să recunosc că FMI a propus uneori alte soluţii. Nu spunem că problemele sociale au fost generate de FMI, sunt responsabilitatea noastră", a spus Băsescu. Noul director executiv în cadrul FMI, Menno Snel, i-a spus şefului statului că FMI încearcă să dea bani, deciziile aparţinând celeilalte părţi. "Sfaturi şi bani. Uneori, dar nu de data asta", a spus Băsescu. Şeful statului a menţionat că este important ca soluţiile pe termen mediu şi lung să fie bune la nivelul zonei Euro, apreciind că acest lucru este "crucial pentru noi". La întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi noul director executiv în cadrul FMI, Menno Snel, au participat şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, ieri, la Cotroceni, noului director executiv în cadrul FMI, Menno Snel, că problemele sociale nu au fost generate de FMI, acestea fiind responsabilitatea guvernanţilor români, el subliniind că Fondul nu a impus niciodată nimic, chiar a propus uneori alte soluţii, citează Mediafax. "Ne asumăm politicile. Nu am spus niciodată că FMI este parte a acestora, pentru că în termeni reali FMI a fost partenerul nostru şi nu a impus nimic. Trebuie să recunosc că FMI a propus uneori alte soluţii. Nu spunem că problemele sociale au fost generate de FMI, sunt responsabilitatea noastră", a spus Băsescu. Noul director executiv în cadrul FMI, M