A mai fost un meci de ţinut minte între cei doi jucători dominanţi ai ultimilor ani. Spaniolul a cîştigat, urmînd să joace a doua finală a carierei la Melbourne
De ce Real? Pentru că e echipa favorită a lui Rafa. Sau poate pentru că Roger joacă mai frumos, precum Barcelona. Sau poate nu e cea mai fericită idee, dar supranumele de El Clasico e potrivit. Cei doi s-au întîlnit ieri pentru a 10-a oară într-un turneu de Mare Şlem, cu Nadal avînd avantaj, 7-2. Per total, era a 27-a ciocnire între jucătorii care au împreună 26 de victorii majore.
Semifinala a început însă sub impresia ultimul meci direct, cîştigat de Federer la Turneul Campionilor, în noiembrie trecut, cu 6-3, 6-0, dar şi a lejerităţii cu care elveţianul a traversat tur după tur la Melbourne, arătînd elegant, neted, aproape netulburat. Rafa a trăit cu spaima unei probleme la genunchi, a mers bine şi a devenit el însuşi în "sferturi", contra lui Berdych.
Ieri, Roger a pornit ca o rachetă. Cum spune şi adversarul lui: "Foarte agresiv, la un nivel foarte, foarte ridicat de la început. Mereu poţi face ceva mai mult, nu? Dar cînd el joacă aşa, simt că e aproape imposibil să te ridici la aceeaşi înălţime. Lovitură cîştigătoare, apoi încă una, şi încă una, ce să fac?".
Pînă la urmă, cînd iureşul lui Federer s-a domolit un pic, Nadal a început să intre în ritmul său, să ţină mingea mai mult în joc, să lovească decisiv cu forehand-ul. Şi atunci a început cu adevărat meciul pe care îl aştepta toată lumea.
Da, au fost multe greşeli neforţate, mai ales la elveţian (63), dar au existat şi 82 de lovituri cîştigătoare pure în total, din care probabil jumătate au impresionat de-a dreptul. Intensitatea a rămas sufocantă pînă la sfîrşit. Nimeni nu ştie ce s-ar fi întîmplat dacă Roger răsturna tie-break-ul setului 3. A fost însă victorie pentru Rafa, după 3 ore şi 4
