Scoala printeselor
Tulburat cand si cand de un incendiu sau o crima de amor, Bucurestiul de dinainte de razboi era totusi un oras pasnic si tihnit. Oamenii isi tradau starea dupa imbracaminte si "manere", dupa marca automobilului, numarul de amante si strada pe care locuiau. Ca in orice lume asezata si condusa de principii putine, dar ferme, accesul elevilor la mondenitatile obisnuite ale orasului, la filme si restaurante era (mai ales de la o anumita ora in sus) controlat strasnic. Nu se faceau concesii si nici abateri zgomotoase. Politia scolara veghea intrarea in parcuri si cinematografe, in timp ce parintii isi struneau copiii cu ceasul in mana.
Surprinzator poate, dar tinerii nu se simteau defel frustrati. Intre ei nu existau nici deosebiri majore si nici invidii. Doar uniforma si apartenenta la un liceu sau altul mai agitau putin spiritele. A fi licean era deja o performanta. Conta anul de studiu, dar mai ales scoala pe care o urmai.
Erau multe licee ravnite in Bucuresti, dar nimic nu se compara cu scolile catolice, mai ales cu Scoala de la Pitar Mos ("Sfanta Maria"). Aici invatasera printesele Reginei Maria si toti copiii elitei bucurestene. Aici se pregateau - dupa modelul colegiilor private engleze - viitoarele doamne din inalta societate, imbinand studiul limbilor straine cu rafinate cunostinte de arta, sport si purtare aleasa. Cand aparea o eleva de la Pitar Mos, imbracata in obisnuita pelerina si palarie bleumarin, lumea intorcea gelos-admirativ capul pe strada. Suntem departe de modelul scolilor protipendadei activiste din Floreasca si Primaverii, cu raliuri automobilistice printre pietoni si chefuri intinse pana dimineata.
Pare greu de crezut, dar, inainte de razboi, cei mai avuti oameni ai Romaniei plateau taxe enorme pentru ca fiii lor sa aiba cea mai severa educatie posibila - educatia calugarilor catolici.
Fust
