Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asediu la Belgrad! Serbia şi Croaţia se vor întîlni azi, în semifinalele Europeanului

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 27 ianuarie 2012 ·

Organizatorii au luat măsuri drastice pentru a preîntîmpina incidentele între suporteri

4.000 de fani croaţi vor fi azi în Beogradska Arena din Belgrad pentru a-şi susţine favoriţii în semifinala Campionatului European. Fondul sonor va fi dominat însă de 16.000 de suporteri ai gazdelor, care vor umple pînă la refuz sala. Organizatorii se tem de incidente înainte şi după meci între susţinătorii celor două echipe, mai ales că zilele trecute, un grup de croaţi a fost atacat într-o benzinărie de ultraşii sîrbi. Peste 2.000 de forţe de ordine vor veghea la păstrarea unei atmosfere calme într-o partidă considerată una cu risc ridicat.

Croaţii sînt favoriţi

În teren, se anunţă un spectacol nemaiîntîlnit. Serbia revine în semifinalele unui Campionat European după 16 ani, în timp ce croaţii au fost în careul de aşi la ultimele patru ediţii. Balici, Duvnjak, Vori şi ceilalţi visează la aur după ce la ultimele două ediţii au pierdut de fiecare dată finala. Sîrbii pornesc cu şansa a doua, iar antrenorul Vuckovici ştie de ce. "Serbia e un teritoriu neexplorat. A lipsit de pe podium în ultimul timp, dar are jucători de clasă mondială. Jucătorii mei nu sînt obişnuiţi însă cu presiunea unui astfel de meci. Faptul că vom juca acasă, că vom avea suportul fanilor sper să conteze", a declarat Vuckovici, cel care a cîştigat cu "naţionala" Iugoslaviei titlul olimpic în 1984 şi aurul mondial în 1986.

Obişnuiţi cu înălţimile

În cea de-a doua semifinală se vor întîlni două formaţii care sînt familiarizate cu podiumurile în handbal: Danemarca şi Spania. Nordicii au cîştigat titlul european în 2008, dar şi bronzul în 2002, 2004 şi 2006. Spaniolii au trei medalii de argint (1996, 1998, 2006) şi una de bronz (2000). Danezii au realizat un lucru senzaţional în Serbia. Deşi au venit din faza grupelor cu zero puncte, au reuşit calificarea cîştigînd tot

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum o ora
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum 2 ore
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

UPDATE - Intervenţii ale echipajelor de deszăpezire în mai multe zone montane din ţară, unde ninge viscolit / Recomendările drumarilor - VIDEO

News.ro acum o ora
Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător. UPDATE: Şi echipele de deszăpezire ale DRDP Cluj acţion

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

HotNews acum 35 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scrie News.ro citând POLITICO. „P

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 5 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum 3 ore
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

Cutremur în România într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiază, 10 ianuarie, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INC

Un bărbat de 40 de ani a fost găsit mort într-o pădure de lângă București. Era împușcat

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii şi procurorii din Ilfov au deschis, vineri, o anchetă, după ce un bărbat a fost găsit împuşcat într-o pădure din localitatea Mogoşoaia. Victima a fost identificată, fiind un bărbat de 40 de ani. ”La data 10 ianuarie a.c., Inspectoratul de

Patru tineri străini au rămas blocați pe Jepii Mici. Au intervenit jandarmii montani

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 10 ianuarie 2025, patru tineri străini, cu vârste între 16 și 18 ani, blocați pe Jepii Mici au fost salvați de jandarmii montani. Astăzi, 10 ianuarie 2025, Inspectorul de Jandarmi Județean Prahova, a fost sesizat prin apel la 112, despre

Elon Musk, tot mai urât în Germania. Peste 60 de universităţi au anunţat că se retrag de pe reţeaua socială X deținută de el

Ziare.com acum 41 minute
Mai mult de 60 de universități din Germania și Austria au declarat vineri, 10 ianuarie, că se retrag de pe rețeaua socială X, deținută de miliardarul american Elon Musk, din cauza preocupărilor legate de tendințele antidemocratice ale acestei platfo

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

0°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-1°/1°
Constanta
acum

vin.

7°/13°
sâm.

4°/8°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

0°/11°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°