Compania poeţilor tineri în 100 de titluri,
alese de Dan Coman şi Petru Romoşan
Bucureşti, Ed. Compania, 2011
Generaţia 2000 se află la a treia antologie. După cea alcătuită de regretatul Marin Mincu, oblăduitorul generaţiei, după neutra antologie a lui Daniel D. Marin, apare acum o a treia variantă, editată de unul dintre numele de marcă ale generaţiei. Titlul evită tocmai o terminologie discutabilă. Profitând de polisemia numelui editurii, antologia de faţă îi reuneşte pe „tinerii poeţi” (vreo trei, acum, cam de 40 de ani) într-o „companie” aleasă.
Din păcate, prefaţa editorului Petru Romoşan e de un entuziasm cam retoric, iar mai lucida prefaţă a lui Dan Coman sună ca un tratat diplomatic pe baza unor principii discutabile. Criteriile de care pomeneşte sunt cel al noutăţii şi al coeziunii: cei selectaţi să ofere o senzaţie de coeziune generaţionistă şi să fi adus „noul” în literatura română. Iar cei care nu au fost selectaţi erau poate la fel de valoroşi, dar nu „aveau relevanţă în raport cu întregul”.
S-a spus că o generaţie are nevoie de program, de un nucleu comun, de ceva care să o diferenţieze de cei dinainte. Numai că toate aceste lucruri, odată puse pe tapet, ar trebui discutate, fie şi într-un cuvânt înainte al unei antologii de generaţie. Mai ales că acest cuvânt înainte se foloseşte de aceiaşi termeni fatali, generaţie şi 2000, nu de sintagma generală, din titlul antologiei, de „poeţi tineri”. Mai pe şleau, dacă un poet foarte bun alcătuieşte o antologie din poezia congenerilor săi, îşi poate recunoaşte criteriile ca fiind personale, subiective. ComanDan-tul îşi poate compune o companie. De ce camuflajul unor „criterii”?
O nouă antologie este în primul rând prilej de relectură, cum scrie şi Dan Coman în prefaţă. I-am recitit, din nou, pe toţi. Sunt buni şi foarte buni. Dan Coman cred că rămâne cel mai bun. (
