Celula dendritică, descoperirea pentru care profesorul american Ralph Steinman a luat premiul Nobel postmortem în 2011, ar putea sta la baza unor tratamente antivirale şi anticancer inovatoare.

Cu 30 de ani în urmă, profesorul doctor Ralph Steinman, directorul Centrului de Imunologie al Universităţii „Rockefeller" din New York, a folosit pentru prima oară termenul de celulă dendritică pentru a defini un set de celule asemănătoare ca aspect cu neuronii, dar total diferite din punctul de vedere al localizării şi al rolului lor. Profesorul Steinman le-a descoperit la nivelul splinei, dar de-a lungul timpului s-a dovedit că ele se găsesc în toate ţesuturile limfoide (ţesuturi responsabile cu formarea de limfocite şi de anticorpi) şi în majoritatea celor non-limfoide din organism.

Celulele dendritice se găsesc, de asemenea, în concentraţii mai mari, în ţesuturile care intră în contact direct cu mediul extern. Aşadar, ele se află în compoziţia pielii, a mucoasei nărilor, dar şi în cea a plămânilor, a stomacului şi a intestinelor. De asemenea, ele pot fi identificate, într-o formă imatură, în sânge, fiind produse de măduva osoasă.

Acţionează ca nişte poliţişti

Celulele dendritice sunt printre primele care intră în contact cu „invadatori" cum sunt virusurile, bacteriile sau chiar celulele canceroase. Ele detectează şi identifică particule ale „inamicului", numite antigeni, pe care le preiau, le procesează şi le „prezintă" celulelor imunitare cu rol de atac. Aşadar, am putea compara celulele dendritice cu poliţiştii care, pe baza unui obiect personal al infractorului (antigenii), îi determină pe câinii-poliţist (celulele imunitare T şi B) să acţioneze.

Potrivit specialiştilor, ele au un rol esenţial în crearea legăturii dintre imunitatea înnăscută şi cea aşa-numită „adaptativă" sau dobândită. De altfel, se pare că celulele de