Satul vecin, între localitatea noastră şi Jibert, se cheamă Dacia. În germană îi zice Stein. Stein înseamnă "piatră", şi denumirea germană îmi îngăduie să-mi închipui cu uşurinţă ce va să zică numele satului: o piatră. Şi "Dacia" mă lasă încet-încet să-mi închipui câte ceva. Se povesteşte că înaintaşii noştri ar fi fost daci, care ar fi trăit în regatul Dacia şi care într-o vreme, după lupte grele, ar fi fost înfrânţi şi cuceriţi de către romani. Însă romanii nu sunt vorbiţi de rău, doar pentru că i-ar fi atacat, urmărit, asediat şi copleşit pe daci. Ei sunt eroi - deopotrivă unii şi alţii. Pentru că din daci şi din romani s-ar trage poporul nostru român, care de atunci încoace a luptat cu vitejie împotriva turcilor, până la victoria asupra germanilor, la august douăzeci şi trei, în vacanţa de vară. Cam aşa răzbate iar şi iar de peste tot, din televizor, din filme şi din unele cărţi colorate, pentru copii: mereu este vorba despre vitejii eroi români, care au fost nevoiţi să lupte neîncetat împotriva câte cuiva.

Prin urmare trăim aici chiar lângă Dacia, fostul regat al dacilor, şi de fiecare dată când mergem la Jibert, la Otata, ajungem la el şi-l străbatem. Mă întreb însă de ce în filme şi în cărţile cu poze nu e de găsit şi localitatea noastră. E mai mare, de bună seamă, decât satul vecin şi peste toate mai are şi o cetate înaltă din piatră, ceea ce Dacia nici vorbă să aibă, cu casele sale puţine la marginea drumului şi cu vacile sale multe în mijlocul şoselei, care încetinesc autobuzul către Jibert şi înapoi.

Alt film care nu de mult a fost la noi în televizor, a arătat cum dacii, conduşi de către viteazul rege Decebal, s-au opus cu vitejie cuceritorilor romani. Pentru că au fost mai puţini decât romanii, s-au retras în păduri. Acolo au doborât copaci mulţi, au lăsat trunchiurile în picioare preţ de un stat de om, le-au învelit în straie dacice, deas