Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlad Filat și Evghenii Șevciuk s-au întâlnit la Odesa pentru noi discuții privind soluționarea conflictului transnistrean

Publicat in Adevarul, vineri 27 ianuarie 2012 ·

Întrevederea de la Odesa a premierul Vlad Filat şi liderului de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, a început în jurul orei 12.00. La discuţii participă şi vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov.

La începutul întrevederii, ministrul de externe al Ucrainei a declarat că aceasta are loc în contextul pregătirilor către o nouă reuniune în formatul de negocieri „5+2" pentru soluţionarea conflictului transnistrean, care este planificată pentru sfârşitul lunii februarie 2012, în oraşul Dublin, Irlanda, precizează Info-Prim Neo.

Agenda discuţiilor cuprinde perspectivele procesului de negocieri în problema transnistreană, precum şi paşii care urmează să fie întreprinşi pentru depăşirea problemelor stringente cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale râului Nistru.

Negocierile oficiale în formatul „5+2" au fost reluate la Vilnius, în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2011, după o pauză de aproape 6 ani.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Raluca Turcan afirmă că nu era nevoie de o hotărâre de Guvern pentru exportul temporar al pieselor de patrimoniu la expoziţia din Olanda: Toţi paşii legali au fost îndepliniţi. A fost hazardul, a fost un furt care se putea întâmpla oriunde

News.ro acum 5 ore
Fostul ministru al Culturii Raluca Turcan susţine că nu a încălcat legea atunci când a aprobat realizarea expoziţiei cu obiecte din aur în Muzeul Drents. Ea explică faptul că nu era nevoie de existenţa unei hotărâri a Guvernului pentru exportul temp

Primul ”cap” căzut în scandalul furtului tezaurului dacic: Gestul ministrei Culturii după ce directorul Muzeului Național de Istorie a refuzat să-și dea demisia

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a anunţat marţi, 28 ianuarie, că, având în vedere refuzul directorului Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu, de a-şi da demisia de onoare, a procedat la denunţarea contractului d

Licitaţii - 29 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 6 ore
1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Comuna Augustin, cu sediul în comuna Augustin, sat Augustin,

Celulă de criză la MAE după deteriorarea situației din Congo: Demersuri pentru evacuarea românilor, „angajați privați ai guvernului RDC”

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți, că a convocat Celula de criză interinstituțională după deteriorarea situației din Congo și face demersuri pentru a se asigura că românii de acolo sunt în afara pericolului, dar și pentru evacuarea lor

Ministrul Finanțelor a prezentat proiectul de buget. Ce ministere primesc mai mulți bani și unde se fac tăieri / „România va avea un buget cumpătat, prin care punem statul la dietă”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a oferit detalii despre proiectul de buget pentru 2025 și susține că acesta va fi unul „cumpătat” și „va asigura plata salariilor și pensiilor, investiții masive în economie și fonduri consistente pentru dezvolta

240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate, identificate la Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei, precizează preşedin

România are prima hartă interactivă cu localităţile vizate de risc în caz de cutremur

Libertatea acum 6 ore
Siguranţa seismică a clădirilor este o prioritate a Guvernului, iar România are începând de marți, 28 ianuarie, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, prima hartă cu localitățile vizate de risc seismic, care vor putea cere finanţare pentru conso

Tucker Carlson susţine că administraţia Biden a încercat să îl asasineze pe Putin

News.ro acum 8 ore
Jurnalistul conservator american Tucker Carlson, care a venit în 2024 la Moscova pentru a-l intervieva pe liderul de la Kremlin, a acuzat luni administraţia lui Joe Biden că a încercat să îl asasineze pe Vladimir Putin, relatează POLITICO. „Administ

Cele mai noi detalii în cazul furtului tezaurului dacic: Suspecții sunt din provincia Olanda de Nord / Anchetatorii au în vizor o altă mașină

HotNews acum o ora
Poliția din Țările de Jos Poliția are o nouă pistă în cazul jafului de la Muzeul Drents din Assen, de unde au fost furate Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice. Mai mulți suspecți sunt din provincia Olanda de nord, potrivit unui comunicat

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mie.

7°/16°
joi

8°/13°
vin.

8°/14°
sâm.

6°/11°
Iasi
acum

mie.

6°/16°
joi

8°/13°
vin.

7°/14°
sâm.

3°/9°
Constanta
acum

mie.

4°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/11°
sâm.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/13°
joi

5°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mie.

9°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/12°
sâm.

3°/8°