Balcanism”, „orientalism” – termenii au fost puşi în discuţ ie nu o dată, iar cărţile lui Edward Said, Maria Todorova, Mircea Muthu, Neagu Djuvara printre atâţia alţii au configurat în mod esenţial dincolo de vocaţia polemică şi de ideologia proprie fiecărui autor şi un spaţiu de joc intelectual şi politic care relevă polisemia adesea derutantă a termenului de „balcanism“.

Cartea lui Marian Ţuţui, Orient Express. The Romanian and Balkan Cinema (Editura Noi Media Print, Bucureşti, 2011), aduce o perspectivă nouă, perspectiva imaginii, şi nu a oricărei imagini, ci a aceleia pe care o presupune cinematografia. De certă vocaţie enciclopedică – autorul răsfoieşte o videotecă impresionantă –, Marian Ţuţui nu elimină din context referinţele la literatură astfel încât impresia de demers comparatist rezidă şi din intersectarea programată a filmului cu literatura, rezultanta fiind o cultură şi civilizaţie balcanice, dacă nu chiar o forma mentis. Autorul analizează o dublă viziune pe care cinematograful o proiectează pe ecranul balcanismului, o viziune din afară, cu mitologia aferentă speculată consumerist chiar de la primele filme din 1915 ale lui Cecil B. DeMille, unde balcanismul şi orientalismul întreţin o relaţie aproape simbiotică, cu o aură specifică, şi o viziune din interior, în care se întrevede un un complicat complex identitar în al cărui câmp de forţe se manifestă tensiunea dintre Occidentă şi Orient. O serie de clişee atât negative, cât şi pozitive prezidează atracţia pentru acest mediu eteroclit, viu colorat, al unor metisaje culturale şi etnice tulbură toare: arhaicitatea combinată deopotrivă cu o anumită relaxare a moravurilor, dar şi un conservatorism radical, o anumită senzualitate care face casă bună cu cruzimea, un neastâmpăr revolutionar arzând mocnit sub aparentul calm al administraţiilor imperiale în contrapondere cu o lene levantină, o