Sute de elevi prahoveni s-au înscris în programul educativ „Şcoală fără catalog", propus de către reprezentanţii Muzeului Ştiinţele Naturii din Ploieşti. Cursurile despre tot ceea ce înseamnă natură sunt interactive, iar mediul relaxant în care au loc aceste activităţi asigură o bună cooperare elev-profesor.
Vizitele la muzee, excursiile în aer liber, practicarea unui sport sunt doar câteva dintre activităţile incluse în proiectul „Şcoală fără catalog", fiind modalităţi eficiente de învăţare şi de dezvoltare a tinerilor în plan cognitiv şi fizic. Scăpaţi de stresul notelor, într-un mediu degajat, sub forma unor cursuri interactive, elevii sunt mult mai receptivi la astfel de lecţii. De asemenea, programul vizează şi dezvoltarea lucrului în echipă, facilitarea unei bune comunicări cu cei din jur, responsabilizarea prin îndeplinirea anumitor sarcini, dezvoltarea spiritul proactiv prin implicare în proiecte de educaţie civică, ecologică.
Conceptul a fost lansat în urmă cu mai bine de două decenii. Elevii şi preşcolarii care iau parte la proiectul "Şcoală fără catalog" beneficiază de cursuri predate de opt specialişti ai Muzeului Ştiinţelor Naturii Prahova, ţinute la Ploieşti, Slănic, Sinaia şi Văleni de Munte.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!