Potrivit analizei Art Market Confidence Index, anul 2011 a fost "cel mai prolific înregistrat vreodată pe piaţă de artă". În vreme ce pieţele financiare au cunoscut, anul trecut, un recul, piaţa de artă a realizat o creştere a volumului general de vânzări cu 15%.
La începutul lui 2011, nivelul de preţuri al operelor de artă era apropiat de cel consemnat în cel de-al doilea trimestru al anului 2007 (câteva luni înaintea nivelului istoric înregistrat la finele lui 2007), iar la sfârşitul anului, acesta s-a ridicat la anvergura lui 2008, în perioada de dinaintea căderii vertiginoase care a durat până în 2010. Emergenţa spectaculoasă a Asiei (având ca lider China), amorsată în 2007 şi încoronată în 2010, s-a confirmat în 2011. China s-a situat pe locul întâi - 39% din volumul general de vânzări, urmată, la distanţă mare de Statele Unite, cu 25% din vânzările mondiale. Podiumul a fost completat de Marea Britanie, cu o parte de piaţă de 20% (ceea ce înseamnă reconfirmarea ei în poziţia a 3-a, pe care o obţinuse în 2010, dar şi o apropiere substanţială faţă de SUA).
Trebuie menţionat nu doar faptul că cel mai important volum de vânzări a fost realizat în Asia, dar şi că cele mai ridicate preţuri de licitare au fost înregistrate tot în Orient. În 2011, în China, ciocanul a căzut de 684 de ori (!!!) la preţuri peste un milion de dolari, în timp ce în SUA adjudecările milionare au fost cu 100 mai puţine. Interesant este că progresul se înregistrează atât la nivelul produselor "vârf de gamă", cât şi la acela al artei "accesibile" (licitări până în 5.000 USD, arie unde s-a consolidat procentajul de 70% din numărul total al loturilor licitate).
O ultimă observaţie. Asia şi China au obţinut cea mai mare felie din tort, însă performanţa trebuie observată şi la nivelul provenienţei celor mai vânduţi artişti. 10 din cei 15 cei mai scumpi artişti licitaţi în 2011 s