Cum să uiţi o femeie
de Dan Lungu
Romanul „Cum să uiţi o femeie“ a lui Dan Lungu e un roman bun, care a fost tradus în bulgară, maghiară, germană şi franceză. Acest lucru se poate vedea mai puţin din titlu sau din paginile care justifică titlul şi mai mult din felul în care se ocupă de adventişti - da, există nişte adventişti şi partea care îi priveşte e cea mai bună a romanului, alături de autobiografia produsă de Marga (o chestie de un erotism drăguţ şi discret).
Victor, protagonist al romanului, trăieşte cu senzaţia acută că supravieţuieşte propriei tinereţi. După copilărie şi adolescenţă, vârste pe care le suprapune, retrospectiv, cu cea mai bună perioadă a vieţii, are sentimentul că prezentul se derulează din inerţie. Îndeplineşte o muncă bizară, nesatisfăcătoare, la care se adaugă obsesia că propria soţie, vesela Veronica, se transformase în timp într-o femeie care îi seamănă perfect, dar care nu mai păstrează nimic din şarmul şi visurile fetişcanei cu care se însurase. În derapajele sale evazioniste, memoria îi proiecteză mereu filmul trecutului, când, alături de gaşca de colegi de liceu, totul avea sens şi savoare. Scenele din adolescenţă, rememorate în limbaj colocvial-argotic, se derulează în ritm alert şi debordează de umor uneori licenţios. Prezentul îşi are însă propria contribuţie la naraţiune. Într-o zi, în preajma Crăciunului, Victor întâlneşte un bărbat care vorbeşte o limbă stranie, însoţit de Nana, traducătoarea sa. Alături de aceştia, intră într-o aventură ce i-ar putea schimba viaţa. Desigur, totul depinde de el...
Dan Lungu este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori din noua generaţie, cărţi ale sale fiind publicate în zece limbi: franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă şi turcă. Romanul de debut, „Raiul găinilor“ (Polirom, ediţia I, 2004; ediţia a II-a, 200
