Alexandra Chiş. Poeţii mai puţin experimentaţi, asemeni dvs., se comportă deseori ca nişte jucători pătimaşi care mizează totul pe o singură carte. Aceasta poate fi o noţiune, un obiect, mai adesea un element „primordial”. Acum cîteva luni, mi-a scris o tînără poetă care avea în versuri atîta apă încît era să mă înec şi am sfătuit-o, dacă îi place mult apa, să se facă pompieriţă. O să vă dau şi dvs. acelaşi sfat, dar pentru că, bag de seamă, vă place focul. Versurile dvs., simpluţe şi descriptive, sînt doldora de flăcări, văpăi, focuri, scîntei, arderi (de tot), jar etc. Atîta jar ar putea să mistuie hîrtia, dar în poezie singura combustie interesantă este cea a spiritului, iar dvs., poate din cauza crizei gazului, nu aveţi din aceasta nici cît să fierbeţi un ou de prepeliţă. Ştiţi, sper, că un mare poet a scris: „Să-mi fie versul limbă/ de flăcări aspre ce distrug”. Dar, cu tot pîrjolul exterior al lexicului dvs., pîrjoala textuală vă rămîne crudă, totul e numai enunţ şi un joc de-a incendiul. Se spune că infanţii care se joacă mult cu focul fac pipi în pat. Ori puneţi de-o incendiere a Romei, ori renunţaţi la nevinovatele construcţii piromane.

Diana-Elena Rotaru. Sînteţi studentă în primul an la Facultatea de Drept la Universitatea Bucureşti. Pe lângă pasiunea pentru mediul juridic, sînteţi pasionată şi de compoziţia literară. Vă mărturisesc că şi eu sînt pasionat de acest tip de compoziţie, încă de pe vremea cînd eram student ca dvs. Pasiunea pentru mediul juridic nu o împărtăşesc şi nu o înţeleg, întrucît am cunoscut acest mediu mai mult ca învinuit şi inculpat. În calea dorinţei dvs. lăudabile de a colabora la revista noastră se ridică faptul că vă lipsesc noţiunile elementare despre starea poeziei în secolul XXI şi scrieţi ca în secolul XIX. De vină este lipsa de competenţă a profesorilor dvs. din liceu care nu v-or fi spus că după Vasile Alecsandri