Biroul generos al lui Ciprian Necula etalează un haos controlat compus din căni, pixuri, laptop, cateva pipe şi o colectie de obiecte vechi. "Eu am voie să fumez înăuntru", zambeşte el conspirativ aşezându-se la birou, de unde pescuieşte o lulea şi o aprinde tacticos.
În loc de costum cu cravată poartă un tricou cu Gogol Bordello, e foarte degajat, iar privirea să ironic-binevoitoare te invita la un dialog relaxat.
Ciprian Necula e un rom din Bucureşti ieşit din tiparele împietrite pe care ni le vinde presa. Şcolit la SNSPA, a lucrat la OSCE ca analist politic, iar astăzi e doctorand în antropologie şi patronul unei companii.
Are 32 de ani, dintre care primii 17 i-a petrecut negându-şi apartenenţa la etnia romă. "N-aveam nici un motiv bun ca să spun cuiva că sunt ţigan. Aveam aceleaşi prejudecăţi împotriva romilor ca toţi ceilalţi", mărturiseşte el.
Odată cu majoratul a venit şi revelaţia că n-are de ce să-i fie ruşine să-şi declare etnia. Astăzi conduce, în asociere cu un palestinian, compania K Consulting Management and Coordination (KCMC), care derulează un program menit să-l readucă pe piaţa muncii pe meseriaşul tradiţional rom.
Cum te-ai gandit să-i ajuţi pe-ai tăi?
Încercăm prin programul Casa Romilor să-i încurajăm pe meşteşugarii romi să facă ce ştiu ei mai bine. Potcoava nu se mai vinde şi fierarul moare de foame. Atunci îl bagi în reconversie în asa fel încât să nu-i schimbi profesia, ci produsul finit. Facem asta cu vreo 10 grupuri de meşteşugari romi, care lucrează în mai multe domenii şi cu diferite materiale - lemn, argint, cupru etc. Am făcut un site pentru ei (http://www.mesteshukarbutiq.ro/) şi au inceput deja să vândă on-line.
Ai înfiinţat şi o trupă formată din cântareţi romi...
Romano ButiQ e o trupa creată tot în cadrul acestui proiect, ca o reconversie a unui meşteşug al romilor. Ei cântă ceea ce s-ar