Pactul Fiscal în UE se doreşte a fi un instrument de control al statelor europene, care nu respectă regulile privind datoria publică şi deficitul. Cu toate acestea, juriştii nu cred că sancţiunile vor putea fi impuse din punct de vedere legal. Nici Parlamentul European nu este de acord pe deplin cu noul Pact.
Problema cu acest document este faptul că el a fost aproape impus unilateral de cancelarul german, Angela Merkel. De aceea, Pactul Fiscal conţine o sumedenie de propuneri foarte germane, cum ar fi mecanismul automat de plafonare a datoriei, dacă deficitul structural al ţării atinge pragul de 0,5% din PIB. Cu toate acestea, multe aspecte legale sunt controversate.
Pentru că Marea Britanie nu a acceptat pactul la ultimul Consiliu European, documentul va intra în vigoare prin intermediul unui acord interguvernamental între statele din zona euro şi alţi voluntari din afara uniunii monetare. De aici derivă mai multe complicaţii.
Comisia Europeană nu va putea acţiona statele semnatare la Curtea Europeană de Justiţie, în cazul în care acesta ar încălca prevederile Pactului. Comisia nu poate vorbi decât în numele tuturor ţărilor membre, aşa că fără Marea Britanie, mâinile Executivului comunitar sunt legate. Ar exista posibilitatea ca un stat semnatar să-l dea pe altul în judecată, dar asta nu s-a întâmplat niciodată în istorie. Nemaivorbind de faux-pas-ul diplomatic uriaş.
Nici rolul Curţii de Justiţie nu este clar: instanţa ar trebui să poată impune amenzi de până la 0,1% în caz de derapaje. Dar în legislaţia europeană, aceste sancţiuni nu sunt prevăzute nicăieri. Mai mult, ele ar contraveni unor prevederi din Tratatul de la Lisabona. Limitele impuse de Pactul de Stabilitate nu au valoare de lege, pentru că fac parte dintr-un contract între guverne, nu dintr-un tratat asumat de UE în ansamblul ei. Într-o situaţie extremă, nimeni nu ar pute
