Ah! Memoria   Ce vreţi! Asta e! ...Memoria poate juca feste oricăruia dintre noi. De la domn până la opincă, talpa ţării. Unora însă, poate, această memorie, să le joace feste, după o vreme mai îndelungată, Ţie, ţi-a jucat  imediat, chiar şi după ce te-ai întors dintr-o cetate, simbol al Marii Uniri – Alba Iulia  de la 1 Decembrie 1918, unde ai ţinut să-ţi depui Jurământul de Credinţă faţă de Ţara şi Poporul tău, pe care ai ţinut să-l împănezi cu vorbe mari ce nici tu nu le-ai crezut vreodată: „De acum înainte nu vor mai fi generaţii de sacrificiu. De acum, se vor sacrifica numai conducătorii!”. Aceste vorbe mari, le-a auzit o ţară!... Tu, nu le-nţelegeai!  Erau rostite pe o vreme câinoasă, atât cea din lăuntrul ţării, mult frig şi zăpadă, cât şi cea din afara ţării, de unde ne priveau ochii neîncrezători , ai Europei sau a lumii întregi care priviseră Revoluţia noastră din Decembrie 1989 în direct la televiziune.  Numai că, această ţară, acest norod, altfel se vede dintr-un palat precum cel de la Cotroceni, devenit neîncăpător pentru cei ce urmau în timpul domniei tale a se sacrifica pentru binele celor mulţi şi necăjiţi.  Dar şi ospeţele la noi, ţin tot trei zile, ca şi orice minune. Iar tu, mărite, auzind prima cucuvoaie în zăvoiul palatului ai şi început să ai năluciri; să vezi numai oameni ce vând şi cumpără locuri în Parlament şi Guvern, folosind minciuna, şantajul, vulgaritatea, manipularea oamenilor prin orice metode şi ai făcut stânga împrejur în biroul cald din sala Tronului, în loc să intri în sala armelor să-ţi alegi paloşul care să reteze capetele celor cu chip de vipere.  Puii de vipere, de şerpişori şi năpârci, au crescut, s-au mărit şi ţi-au venit aproape, ţi s-au urcat mai întâi pe picioare, au început să se încolăcească; să strângă din ce în ce mai mult, micşorându-ţi paşii, nelăsându-ţi spaţiu de mişcare, ţi-au cuprins braţele legându-ţi-le fără a-