Tema propusă de „România literară“sună incitant şi o găsesc ofertantă în cel mai înalt grad. Ar putea fi la o adică un bun punct de plecare pentru scrierea unui roman care să conţină cel puţin o pagină în contul fiecărei zile a anului în discuţie, subsumându- se, într-o manieră postmodernistă eventual, capitolelor aferente: Ce aştept de la mine însumi ca scriitor şi ca fiinţă socio-biologică pentru anul 2012.

Ce aştept de la mediul literar, de la colegii de breaslă, prozatori, poeţi, dramaturgi, critici. Ce aştept de la sistemul editorial şi instituţiile culturale, de la cititorii de literatură în general şi de la cititorii de literatură română în special. Ce aştept de la persoanele implicate în promovarea literaturii române peste hotare. Ce aştept de la mass-media în relaţia ei cu literatura. Ce aştept de la Oficiul Drepturilor de Autor, de la consiliile judeţene de cultură. Ce aştept de la revistele literare, de la Uniunea Scriitorilor, de la juriile care acordă premii literare, de la sponsorii acestor premii. Etc., etc. N-aş avea practic posibilitatea să bifez întreg desfăşurătorul, necum să-l dezvolt, aşa că n-am decât să-l punctez pe sărite în zonele care mi se par mai fierbinţi.

În privinţa aşteptărilor pe care le am de la mine însumi în acest an, s-ar cuveni să spun că îndeobşte nu-mi fac planuri, nu-mi stabilesc norme de lucru, nu-mi fixez obiective pe termen lung, mediu sau scurt, nici în scris şi nici în alte activităţi cotidiene, dintr-un motiv foarte simplu: în cazul în care n-aş reuşi să îndeplinesc aceste planturi-normeobiective, aş fi pasibil să cad în păcatul nemulţumirii, tristeţii sau deznădejdii, iar în caz că le-aş duce la bun sfârşit, exact în condiţiile ce mi le-am propus, aş pica într-o patimă şi mai rea, cea a mândriei şi trufiei. Tot ce aştept aşadar se întâmplă numai cu voia lui Dumnezeu. Înainte de orice trebuie pusă