Cum se joacă viaţa cu soarta oamenilor! Uneori se opune decolării spre o orbită înaltă, aşa tamnesam, tocmai când un om zboară înalt îi prinde aripa în ţâţăna uşii. O uşă care scârţâie bătrâneşte, întristător. Iată o întâmplare ciudată, care l-a tulburat pe marele poet Adrian Păunescu. Cenaclul Flacăra a lansat artişti cu o nebănuită productivitate.

Poetul îi invita pe scena cenaclului pe tinerii din public, care simţeau că au ceva de spus în muzică, unii dovedeau talent şi originalitate, aşa că intrau în echipa cenaclului, alţii se întorceau în rândul spectatorilor. Se desfăşura un spectacol la Baia Mare şi pe scenă s-au urcat doi tineri, învăţători, un băiat şi-o fată. Blonzi şi puri ca strofa unui colind maramureşean.

Tânărul a cântat foarte bine, dar fata a cântat dumnezeieşte. Entuziasmat, Adrian Păunescu i-a anunţat când încă mai vibrau corzile chitarei că sunt primiţi în familia cenaclului şi să-şi pregătească repede bagajele fiindcă a doua zi porneşte spre alt oraş, unde seara vor face parte din spectacolul Flacăra. Fericiţi, cei doi tineri învăţători s-au întors cu bagajele pregătite pentru un lung turneu. S-a pus în mişcare autocarul încă de cu zori, dar la o intersecţie cu un drum de ţară, o femeie cu broboadă neagră s-a aşezat în mijlocul şoselei şi a oprit autocarul cenaclului.

„Domnule Păunescu, vă rog să îi permiteţi tinerei învăţătoare să coboare fiindcă acum o jumătate de oră i-a murit mama.”

Biata tânără cu talent foarte mare a coborât cu umerii căzuţi din autocar şi a dispărut pe drumul de ţară spre îngropăciunea mamei care i-a retezat zborul spre o carieră de remarcabilă perspectivă. O hachiţă a destinului i-a barat drumul, în timp ce băiatul, colegul ei de debut care parcă era cu două trepte mai jos ca voce, a devenit o mare vedetă. Numele lui e Ştefan Hruşcă. Iar nenorocoasa învăţătoare cu tril de ciocârlie a rămas o ne