Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gavril Mîrza: Parlamentarii USL vor intra în grevă parlamentară

Publicat in Curierul, vineri 27 ianuarie 2012 ·

Senatorul PSD de Suceava Gavril Mîrza a declarat, ieri, că parlamentarii USL vor intra din 1 februarie în grevă parlamentară, dar nu a exclus nici demisia în bloc a senatorilor opoziţiei astfel încât Senatul să-şi suspende activitatea şi să fie provocate alegeri anticipate, citează Mediafax. Mîrza a spus, într-o conferinţă de presă, că de la 1 februarie parlamentarii USL intră în grevă, ceea ce presupune că nici nu vor fi plătiţi, iar în perioada următoare vor stabili strategii care să conducă la declanşarea de alegeri parlamentare anticipate. El a spus că una dintre căile de a ajunge la alegeri anticipate este suspendarea activităţii Parlamentului. Potrivit parlamentarului social-democrat, după demisia lui Iulian Urban din PDL, raportul putere-opoziţie în Senat este la egalitate şi crede că, dacă vor mai demisiona şi alţi senatori ai puterii, atunci, prin demisia din Senat a majorităţii senatorilor, activitatea acestei Camere a Parlamentului va fi suspendată. El consideră că dacă o Cameră a Parlamentului are activitatea suspendată, se suspendă în fapt activitatea întregului Parlament, ceea ce poate duce la declanşarea de alegeri anticipate.

Senatorul Gavril Mîrza a spus că este nevoie de alegeri anticipate întrucât în prezent "există o putere, fără putere" şi totul în ţară este la voia întâmplării. El a mai declarat că discursul de miercuri al preşedintelui Traian Băsescu a fost "mai prăpăstios" decât discursul lui Nicolae Ceauşescu înainte de a fugi cu elicopterul. Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, că în coaliţie s-a decis "că nu este momentul, că sunt greu de organizat alegeri anticipate" şi a arătat că România va avea alegeri anul acesta. Sever Voinescu a explicat şi prevederile din Constituţie care se referă la cazul în care poate fi dizolvat Parlamentul şi a arătat că, chiar dacă şi-ar da demisia toţi parlamentarii, aleger

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 18 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 16 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 33 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 32 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 33 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°