Atmosfera de la Forumul Economic Mondial de la Davos este destinsă în condiţiile în care cei 2.600 de invitaţi - politicieni, bancheri sau oameni de afaceri - sunt optimişti şi văd zona euro îndepărtându-se de pe marginea prăpastiei, cu toate că situaţia din Europa poate încetini redresarea economiei mondiale.
O strategie de creştere este ingredientul lipsă din coctailul de politici pe care liderii din zona euro îl folosesc pentru a salva moneda unică de la dispariţie. Fără redresare economică, realegerea va fi un obiectiv dificil de atins pentru preşedinţii europeni care vor trece prin alegeri în perioada următoare, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.
Întâlnirea de la Davos vine după o serie de veşti bune care aduc speranţa că zona euro poate scăpa de recesiune şi care au redus din presiunea ce plana asupra Spaniei şi Italiei.
"Cred că suntem în punctul în care putem spune că faza acută a crizei a rămas în urmă", a spus miliardarul George Soros în prima zi a forumului, adăugând că obligaţiunile de stat italiene sunt o investiţie speculativă "foarte interesantă". Cea mai mare temere a lui Soros nu este un default al Greciei, ci efectele măsurilor de austeritate cerute de Germania, care pot conduce la o "spirală deflaţionistă a datoriilor".
Progrese în combaterea crizei
Opinia generală printre participanţi este că zona euro a făcut progrese în lupta cu criza, ajutată şi de infuziile de lichiditate ale Băncii Centrale Europene şi de regulile fiscale mai stricte, dar creşterea economică încă lipseşte.
"Cred că Europa a avansat mult în ultimele două sau trei luni în direcţia unor politici care să stabilizeze situaţia", este de părere Stanley Fischer, guvernatorul băncii centrale a Israelului.
Dar chiar şi dacă creşterea economică revine, măsurile luate în timpul crizei au generat diviziuni între nord ş