Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EUROPA ÎN CRIZĂ. Ce stat european a luat cele mai dure măsuri de austeritate. Comparaţie între România şi celelalte ţări din Europa

Publicat in Gandul, vineri 27 ianuarie 2012 ·

Majoritatea statelor europene au fost nevoite să adopte în ultimii doi ani o serie de măsuri de austeritate prin care să ajusteze cheltuielile din sectorul bugetar. Măsurile anticriză luate la nivel european sunt similare celor adoptate de Guvernul României în 2010.

Astfel, decizia reducerii salariilor din sectorul public a fost luată în alte opt state în afară de România, respectiv în Cehia, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Portugalia, Slovenia, Spania, reiese dintr-o analiză realizată de Andreea Paul (Vass), consilier de stat al premierului Emil Boc.

"În timp ce cuvântul austeritate este pe ordinea de zi în statele europene, în România acesta a fost înlocuit de cuvântul prudenţă. Putem spune că am fost cu un pas înaintea Europei în ceea ce priveşte adoptarea de măsuri necesare, cu adevărat dure, de reechilibrare a fundamentelor economice, a datoriilor cu care trăim şi a priorităţilor bugetare", se arată în documentul în care se face o trecere în revistă a principalelor măsuri anticriză luate la nivel european.

Aceste măsuri se referă la îngheţarea sau reducerea salariilor şi a pensiilor, reducerea numărului de bugetari, dar şi a cheltuielilor publice, precum şi creşterea veniturilor la bugetul de stat prin creşterea unor taxe, cum ar fi TVA-ul, sau creşterea accizelor, dar şi impozitarea veniturilor şi a pensiilor.

România

Austria

Reducerea unor cheltuieli publice, în 2011:

Accize:

Alte taxe:

Bulgaria

Creşterea vârstei de pensionare:

Reducerea numărului de angajaţi din sectorul public:

Reducerea altor cheltuieli publice:

Creşterea altor taxe şi impozite:

Cehia

Îngheţarea salariilor:

Reducerea salariilor:

Creşterea vârstei de pensionare:

Reducerea altor cheltuieli publice:

Impozitarea pensiilor:

Creştere TVA:

Accize:

Alte taxe:

Estonia @N_

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 5 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 8 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 6 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 8 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 5 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 11 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 12 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Armata israeliană, acuzată că a folosit sistematic palestinieni ca scuturi umane. În ce constă „protocolul țânțarilor”

HotNews acum 11 ore
Mai mulți civili din Gaza susțin că au fost folosiți de militari israelieni ca scuturi umane, fiind trimiși în case sau tuneluri să se asigure că nu sunt ocupate de militanți Hamas. Informațiile sunt confirmate inclusiv de către militari israelieni,

SuperLiga: Universitatea Cluj și Rapid, remiză spectaculoasă în ultima etapă din play-off

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și Rapid București au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sâmbătă în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Universitatea Cluj – Rapid 2-2, în etapa #10 din play-off Giuleștenii au deschis scorul în minutul 36, când

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/20°
lun.

10°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

dum.

6°/17°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°