Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti, împreună cu Teatrul Odeon, prezintă La Voix Humaine, piesă lirică de Francis Poulenc pe textul lui Jean Cocteau, producţie a teatrului Louis-Jouvet de la Paris.
Spectacolul este un dialog în crescendo între voce şi pian, interpretat de mezzo-soprana Stéphanie d’Oustrac şi de pianistul Pascal Jourdan, şi va avea două reprezentaţii, pe 4 şi 5 februarie, la Sala Majestic a Teatrului Odeon.
Regizorul Vincent Vittoz propune publicului trei texte ale lui Cocteau : la Dame de Monte Carlo, Lis ton journal (extras din le Bel Indifférent) şi la Voix Humaine. Primele două reprezintă un flash-back la opera cheie a serii, La Voix Humaine : trei femei fuzionează într-un singur destin, cel al Femeii consumate de o dragoste imposibilă şi care luptă din toate puterile împotriva absenţei persoanei iubite. Toate cele trei reprezentaţii se desfăşoară în acelaşi loc, spaţiu închis al intimaţii, şi conduc la ultimele replici din La Voix Humaine, spuse la telefon fostului iubit : « Am firul în jurul gâtului. Am vocea ta în jurul gâtului…Sunt curajoasă. Grăbeşte-te. Hai. Închide ! Închide repede ! Închide ! Te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc…»
La Voix Humaine este o tragedie lirică într-un act, scrisă de Jean Cocteau în 1928 şi adaptată pentru opera de compozitorul Francis Poulenc, în 1958. Prima reprezentaţie pe scenă a operei este în 1959, cu o durată de 40 de minute. Este povestea unei despărţiri prin telefon, trăită prin prisma femeii care iubeşte încă atunci când este părăsită. Cocteau voia să şocheze elita printr-un « scandal de banalitate ». Cruzimea piesei vine tocmai această, din ceea ce Cocteau voia să sublinieze că fiind arbitrarul rupturii : un scandal de banalitate. La rândul lui, Poulenc a vrut să creeze un spectacol « înspăimântător şi ultra-sensibil, care să îngrozească la fel d
