* la cererea formaţiei vizitatoare, meciul se va disputa miercuri, 1 februarie, de la ora 17.00
Zăpada căzută în aceste zile a perturbat şi programul meciurilor din cadrul penultimei etape a Diviziei A2 la volei.
Din cauza intemperiilor, adversara formaţiei CSM Comision Brăila din această rundă, Concordia Chiajna, a solicitat federaţiei de specialitate ca partida care urma să se dispute sâmbătă, de la ora 11.00, să fie reprogramată pentru săptămâna viitoare, iar forul de la Bucureşti a dat curs acestei cereri.
"Concordia Chiajna a cerut Federaţiei Române de Volei amânarea acestui meci şi noi am primit hârtia oficială joi dimineaţă, astfel că a trebuit să reprogramăm această partidă pentru miercuri, 1 februarie, la ora 17.00", a declarat Costi Baciu, directorul sportiv al echipei brăilene. * la cererea formaţiei vizitatoare, meciul se va disputa miercuri, 1 februarie, de la ora 17.00
Zăpada căzută în aceste zile a perturbat şi programul meciurilor din cadrul penultimei etape a Diviziei A2 la volei.
Din cauza intemperiilor, adversara formaţiei CSM Comision Brăila din această rundă, Concordia Chiajna, a solicitat federaţiei de specialitate ca partida care urma să se dispute sâmbătă, de la ora 11.00, să fie reprogramată pentru săptămâna viitoare, iar forul de la Bucureşti a dat curs acestei cereri.
"Concordia Chiajna a cerut Federaţiei Române de Volei amânarea acestui meci şi noi am primit hârtia oficială joi dimineaţă, astfel că a trebuit să reprogramăm această partidă pentru miercuri, 1 februarie, la ora 17.00", a declarat Costi Baciu, directorul sportiv al echipei brăilene.