Un asteroid de mărimea unui atobuz a trecut vineri foarte aproape de Pământ, au anunţat experţi din cadrul Minor Planet Center, un organism care urmăreşte obiecte din sistemul solar, dând asigurări că nu a fost deloc îngrijorat de posibilitatea unui eventual impact, relatează AFP.
Asteroidul, cunoscut sub numele 2012 BX34, măsoară între şase şi 19 metri în diametru, a declarat Gareth Williams, directorul asociat al acestui organism cu sediul în Statele Unite.
Obiectul, care a apărut brusc miercuri în câmpul de observaţie al unui telesop din Arizona (sud-vest), s-a apropiat vineri, la ora 15.00 GMT (17, ora României), la 60.000 de kilometri de Terra a precizat Williams, adăugând că o coliziune "a fost evitată cu puţin".
Agenţia spaţială americană a anunţat joi pe Twitter că asteroidul "va trece fără probleme pe lângă Terra pe 27 ianuarie".
Gareth Williams a explicat că obiectul a putut fi detectat doar în momentul în care se afla foarte aproape de Pământ, din cauză că este foarte mic. El a apreciat că deşi faptul că obiectul aproape s-a "şters" de Terra a fost o surpriză, acest lucru nu este întru totul neobişnuit.
"Anul trecut am observat aproximativ 30 de obiecte care au trecut prin orbita lunii", a adăugat expertul.
Un asteroid de mărimea unui atobuz a trecut vineri foarte aproape de Pământ, au anunţat experţi din cadrul Minor Planet Center, un organism care urmăreşte obiecte din sistemul solar, dând asigurări că nu a fost deloc îngrijorat de posibilitatea unui eventual impact, relatează AFP.
Asteroidul, cunoscut sub numele 2012 BX34, măsoară între şase şi 19 metri în diametru, a declarat Gareth Williams, directorul asociat al acestui organism cu sediul în Statele Unite.
Obiectul, care a apărut brusc miercuri în câmpul de observaţie al unui telesop din Arizona (sud-vest), s-a apropiat vineri, la ora 15.00 GMT (17,