Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonezii au probleme cu stadionul de 700 de milioane din Varşovia! » Acoperiş crăpat

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 28 ianuarie 2012 ·

Inaugurarea oficială programată astăzi a fost în mare pericol să fie amînată. De vină e structura de PVC, care nu se deschide şi nu se închide

Nu doar noi am luat plasă cu acoperişul pe Naţional Arena. După germani, care se tem să mai utilizeze structura retractabilă la "Commerzbank" din Frankfurt, şi polonezii au intrat în alarmă. Varşovia, gazda meciului de deschidere şi a altor 4 partide la Euro 2012, are acelaşi coşmar şi a fost aproape să amîne inaugurarea oficială a Stadionului Naţional, ce a costat 700 de milioane de euro şi care a fost terminat la 15 decembrie! Dar şi primul eveniment programat azi: un concert cu participarea mai multor grupuri poloneze.

"Arena nu a primit două avize, din partea pompierilor şi a inspectorilor sanitari!", ameninţa joi Ewa Gawor, purtătoare de cuvînt a Primăriei. Dar presiunile autorităţilor au adus ieri garanţiile provizorii.

Marea problemă e acoperişul, care prezintă crăpături. De aceea nimeni nu riscă să încerce să-l pună în mişcare. "Gazzetta dello Sport" dezvăluie că structura de PVC, ce trebuie să asigure optima desfăşurare a evenimentelor în caz de vremea rea, nu se deschide, nici nu se închide, cînd temperatura coboară sub limita îngheţului! O situaţie frecventă pe timpul iernii în Polonia.

"Aş fi pariat pe orice că deschiderea va avea loc. Dacă nu, dădeam ture în jurul stadionului, al Palatului Culturii şi al oricărei clădiri din oraş"

Joanna Mucha, ministrul polonez al sportului

700 de milioane de euro a costat National Stadium din Varşovia, de 58.145 de locuri, ale cărui lucrări de construcţie au durat 2 ani şi jumătate

În pericol Supercupa!

Şi primul meci de fotbal, prevăzut să se dispute pe National Stadium din Varşovia, e pus sub semnul întrebării. Supercupa Poloniei, Legia contra Wisla Cracovia, e programată pe data de 11 februa

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum o ora
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Un râs a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri din masivul Parâng

HotNews acum 12 minute
Un râs a fost recuperat, marţi, dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres. Râsul a fost văzut de localnici, care au anunţat autorităţile. La misiune au

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum o ora
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Mark Zuckerberg spune că „va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram / Șeful Meta este gata să lucreze cu Trump, atacă presa tradițională și critică UE

HotNews acum 43 minute
Fondatorul Meta, Mark Zuckerberg, a anunțat că va renunța la funcția de factchecking (verificare a faptelor), va reduce cenzura și va recomanda mai mult conținut politic pe platformele sale, Facebook, Instagram și Threads, scrie The Guardian. Într-u

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum 3 ore
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 12 minute
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 5 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

O asistentă de la UPU Constanța, de 28 de ani, găsită moartă în casă după ce s-ar fi sinucis

Adevarul acum o ora
O tânără de 28 de ani, asistentă medicală la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa, a fost găsită moartă în locuinţa sa, după ce s-ar fi sinucis.

Româncă înjunghiată de mai multe ori de soțul ei în parcarea unui supermarket din Italia. Oamenii au aruncat cu pietre în agresor pentru a o salva

Ziare.com acum 5 ore
O româncă în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiată luni, 6 ianuarie 2025, de soțul ei, tot român, într-o parcare a unui supermarket din Seriate, provincia Bergamo, Italia. Bărbatul a continuat să o agreseze cu cuțitul, chiar și atunci când martori

Jennifer Lopez şi Ben Affleck au finalizat divorţul

Mediafax acum 44 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck, cunoscuţi drept cuplul „Bennifer”, şi-au finalizat divorţul, conform documentelor depuse luni la Curtea Superioară din Los Angeles. Cei doi au ajuns la o înţelegere prin mediere, fără obligaţia de a plăti pensie alimen

Vremea

București
acum

11°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/10°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

10°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°