Naţionala României îşi continuă croaziera spre Jocurile Olimpice de la Londra, destinaţia finală a echipajului condus de ungurul Istvan Kovacs. Primul iceberg, Europeanul de la Eindhoven, a fost ocolit cu eleganţă, după ce tricolorii au învins ieri, în al doilea meci din turneul 7-10, galonata Croaţia, scor 16-15 (10-10/2-2/4-3).
Victoria nu echivalează doar cu primul succes din istorie împotriva actualei campioane europene, ci deţine conotaţii multiple. S-a evitat o ciocnire cu ţara gazdă, Olanda, pentru ultimul loc (9) ce ne-ar fi dus la preolimpicul de la Edmonton (1-8 aprilie), ne-a plasat (indiferent de rezultatul de azi cu Spania) între primele opt formaţii la CE (vezi tabelul de jos), clasare sinonimă cu pătrunderea la Mondialul de anul viitor, şi le-a insuflat poloiştilor un bonus de încredere pentru următorul iceberg ce li se va ivi în cale - preolimpicul din Canada. Dincolo de semnificaţiile triumfului, meciul a fost unul extrem de palpitant, încheiat cu şase minute de preungiri şi lovituri de departajare. Iată momentele decisive.
Min. 16 E pauza mare şi România conduce cu un nesperat 7-4, după un forcing de început marcat de paradele lui Stoenescu şi jocul centrat pe Cosmin Radu
Min. 24 Se termină şi sfertul al treilea şi ne aflăm la patru lungimi avans, 9-5! Campioana europeană nu găseşte răspuns. Să fie doar o furtună într-un pahar cu apă? Ar mai fi opt minute
Min. 28 Ne pierdem busola şi Croaţia revine spectaculos. S-a apropiat la un gol, 9-8, şi înotăm în ape tulburi. Nu ne mai iese nimic. Tensiunea atinge cote maxime în apă, Kovacs caută soluţii
Min. 31 Conducem cu 10-9, a mai rămas un minut de joc, dar Sukno egalează! La ultima fază din timpul regulamentar, Negrean aruncă, dar e anticipat. Urmează prelungirile. Trei şi trei minute.
Min. 35 Croaţii iau un avans fragil, 11-10, prin acelaşi Sukno, l