În cantonamentul Braşovului, Marius Şumudică e uşor de găsit: "În fiecare seară, după ora opt, sunt în holul hotelului. Vino acolo şi stăm de vorbă". În seara în care am fixat întâlnirea l-am găsit pe antrenor vorbind pe Skype cu fiul său: "Ai avut meci azi? Zi-mi cum ai jucat?". Discuţia cu reporterul ProSport a durat aproape o oră şi a fost un mix de veselie şi tristeţe. Momentele amuzante, poantele antrenorului şi depresiile puternice de după despărţirea de Rapid au fost redate de Marius Şumudică poate mai clar ca niciodată.
Domnule Şumudică, e importantă pregătirea de iarnă pentru un fotbalist? Cum îi făceaţi faţă ca jucător?
E una foarte importantă! Auzi, te deranjează dacă stau pe spate?
(Antrenorul îşi dă jos adidaşii din picioare şi se întinde uşor pe canapeaua din piele din holul hotelului Papillon Aycha)
Deloc…
Aşa, cum spuneam... Noi avem nevoie, în primul rând, de omogenizare, de relaţii de joc şi ne prinde bine timpul aici. Nu numai pentru antrenamente, ci şi pentru relaţiile interumane. Fiecare are tabieturile lui, obiceiurile lui şi, stând împreună, ajungem să ne cunoaştem mai bine.
"M-a ajutat că am crescut printre golani"
Chiar dacă au trecut câţiva ani buni de când antrenaţi, v-a fost greu la început să vă desprindeţi de jucătorul Şumudică?
Deloc! Mă aşteptam la mai greu, dar am fost din prima captivat de meseria asta. Poate că înainte eram mai apropiat de jucători de cât sunt acum. Dar am citit mult, am studiat şi unul dintre cele mai importante lucruri e ca niciodată să nu le ceri jucătorilor să facă ceea ce făceai tu când erai fotbalist. Niciodată să nu faci prostia asta!
Marea greşeală a jucătorilor mari...
Uite, eu n-am fost un fotbalist uriaş, dar antrenam la Divizia C şi pentru ei era ca şi cum aş fi fost! E o mare, mare greşeală! A trebuit ca
