Craiova se înscria, în trecut, printre principalele oraşe ale ţărilor române. Era o forţă activă pentru propăşirea poporului şi unitatea sa naţională, povestesc paginile vechi din „Istoria Craiovei“.
Dorindu-şi şi ele Unirea de la 1859, masele populare craiovene au luptat pentru ideea lor, reunindu-se pentru a-şi susţine părerea. Ziarul Oltul nu a ezitat să scrie câteva cuvinte despre locuitorii Băniei, spunând că „un popor francez, un popor englez sau un popor german nu s-ar fi purtat mai vrednic, mai generos, mai nobil decât poporul nostru“. Tuturor deputaţilor, unioniştii Craiovei le adresau un salut călduros, atrăgându-le atenţia asupra imensei reponsabilităţi pe care naţiunea le-a încredinţat-o: „Români aleşi ai naţiunii! Voi sunteţi astăzi singurii mântuitori sau pierzători ai scumpei noastre patrii. Voi sunteţi depozitarii tuturor drepturilor ei; voi sunteţi puterea sau slăbiciunea, suveranitatea sau servitutea, libertatea sau sclavia, progresul sau barbaria, fericirea sau mizeria, gloria sau ruşinea naţiunii noastre. În mâinile voastre stă sceptrul sau lanţurile României“.
La 9 octombrie 1857, Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor. Deputaţii olteni, indiferent de clasa sau pătura socială căreia îi aparţineau, au votat programul naţional. A doua zi, pe seară, Craiova era loc de mare sărbătoare. Locuitorii se bucurau de votul unirii cu satisfacţia contribuţiei lor deosebite.
„Ura! Să trăiască Unirea!“
Acelaşi Oltul făcea o descriere autentică a momentului: „Pretutindeni se vedea în flăcările torţelor şi luminilor ardoarea cea vie şi neporuncită de a străluci orele acestei zile pentru totdeauna memorabile. În multe locuri se vedeau transperante pe care se citea în litere colorate: Viva România, Trăiască deputaţii, Trăiască noul stat al României. Mai cu deosebire strălucea în acea